Nicolae Bosbiciu: Pământ de unică folosință

           Nicolae Bosbiciu are un loc anume stabilit între creatorii de literatură contemporană. S-a născut la 12 august 1967, în comuna Rebrișoara, județul Bistrița Năsăud. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (1995), după care a ocupat postul de referent literar la Casa Municipală de Cultură Bistrița și apoi profesor de limbă și literatură română la Colegiul Național ,,George Coșbuc ” din Năsăud. A debutat în 1991 în revista ,,Echinox ” cu poemele ,,Simfonie pentru Arcadia ” și ,,Joc”, devenind apoi colaborator la ,,Tribuna” și ,,Piața literară” din Cluj, ,,Poesis” (Satu Mare),  ,,Cele trei Crișuri ” (Oradea ),  ,,Contemporanul. Ideea europeană” (Bucureşti); „Terra Nova” (Canada, Montreal), „Leonardo”, „Convorbiri literare” (Iaşi); „Mişcarea literară” (Bistriţa); „Mesagerul literar şi artistic” (supliment cultural); „Tribuna ideilor” (Năsăud); „Muza Someşana” (Năsăud); „Arhiva Someşană”, „Plaiuri năsăudene”(Năsăud). 

             Pe plan editorial își face apariția cu volumul de poeme „Manuscris străin” (Ed.Clusium, Cluj, 1996 ). A mai publicat: „Dimitrie Stelaru. Lumi poetice” (critică literară), Ed. Dyonissos, Oradea, 1998; „Poezia ca mod de existenţă”, Ed. Dyonissos, Oradea, 1999 și volumul de poeme „Pământ de unică folosinţă” (Ed. Eikon, Cluj, 2005). În anul 2015 traduce piesa de teatru în 4 acte ,,Batum ”de Mihai Bulgakov, iar trei ani mai târziu își susține teza de doctorat cu tema ,,Creatorul și creația față-față cu istoria  în opera lui Bulgakov. Avea pregătite alte două volume : unul de eseuri despre poezie, intitulat ,,Chipuri și măști literare ” și altul de proză  : ,,Țărmul de vis ”, un fel de continuare a Odiseii lui Homer cu un Ulise care își neagă mitul și care  urăște Itaca. Dar n-au văzut lumina tiparului, pentru că Nicolae Bosbiciu s-a stins prea devreme din viață, la numai 53 de ani. Opera sa a fost premiată la multe festivaluri de poezie din țară, iar pentru valoarea incontestabilă a creațiilor sale a fost primit în rândurile membrilor Uniunii Scriitorilor din România.  

           ,,Manuscris străin ” este volumul  în care universul său poetic este deja consolidat. El intră în lume plin de entuziasm, dar destinul nu-i surâde  prea mult și rămâne de-a pururi în inchisoarea singurătății, cu trupul,, necules ”. Imaginea emblematică a eului său este  încărcată de ,,suferința devastatoare ” și ,,răsuflarea întretăiată a tristeții ”.. Sintagmele  ,,strada nimănui ”, ,,praful și pulberea”, ,,dulapul gol”, ,,în zadar ” și multe  altele, completează această atmosferă apăsătoare. 

            Lui Nicolae Bosbiciu îi place să se confeseze, să vorbească despre sine, să se expună, să se definească. Tonul elegiac vine din starea lui de însingurare cuibărită în adâncul sufletului. Volumul,,Pământ de unică folosință”, un titlu cu largi sensuri metaforice, pe care mi l-a dăruit cu câțiva ani în urmă, este o mărturie a intrării  lui într-o altă etapă a vieții sale, cea a ,,singurătății absolute” , datorată și suferinței fizice : ,,Demult n-a mai trecut nimeni pe- aici/ și-ntr-un târziu mă va prinde noaptea pribegind prin păduri” în care nu mai există întâmplări, nici măcar eșuate, ci foarte rar, vești, și acelea contradictorii. Un foarte bun prieten al poetului scrie  că poezia lui Nicolae Bosbiciu este una de unică folosință, ca și pământul. ,,Nu a scris ca nimeni, și nu vom putea scrie ca el”. Temele abordate au semnificații multiple : damnarea (,,ferestre și uși ferecate mereu), singurătatea, amintirea dureroasă, copilăria ca vârstă fericită, interpelarea Divinității, neputința salvării prin poezie”. Speranța apare mult diminuată, datorită faptului că poetului îi revine mereu în fața ochilor chipul unor oameni ce și-au consumat viața fără să obțină ceea ce doreau : ,,ostenite corăbii se-ntorc/fără pământul făgăduinței ”, și totuși, credința în izbăvire e reafirmată. 

           Poeziile lui Nicolae Bosbiciu nu au un titlu anume, iar versurile se află la interferența dintre clasic și modern. Întreaga sa operă este o filozofie a vieții : ,,Negreșit, e dureros să locuiești pe pământ/ca o insulă pierdută în somn prin ocean./Dar mai dureros, mult mai mult/ e să privești aceste buruieni de leac/ întinse pe-ascuns în odaia nașterii tale/… Pentru  poet, ,,viața e o haină ce o porți până la destrămare ”, este amiaza zilei,  amurgul  e o cântare grea și, ,,un clopot cu sunet profund  este iarna”. Sufletul și inima lui se află într-un zbucium neîntrerupt, care îi provoacă o stare de vis cu ,,îngeri încercănați, reflexivi, iscoditori”. Relația sa cu divinitatea, dar și cu sine însuși se află sub semnul interogației retorice : ,,Eu pe unde s-o iau, Doamne, pe unde ?”sau,,cât mai e până la ultima zăpadă ?”Obsesia morții este un semn al apropiatei sale treceri în veșnicie : Doamne, prețul zilelor !/ Cămașa sufletului sfâșiată/ Când cerurile se apleacă/ în fumuiri de hotare străine/ spre înstrăinarea în care m-am născut ”.

            Poetul se află mereu în căutarea iubitei, căreia i se adresează  cu afecțiune : ,,Aș vrea să-ți scriu ceva anume,/Iubita mea ce nu exiști,/Cu trup de ambră, cu ochi triști,/În cel mai tânăr grai din lume ”. Sunt superbe imaginile din lumea lui de vis : ,,Îți scriu pe stâlpul din pridvor despre faptul/ de a te fi zărit în toamna ce vine prădalnic,/ în strugurii beți de lumina ca mierea,/ în cântecul trist al pârâului… ” Este o iubire trăită, pierdută și ascunsă sau poate imaginară.  Poezia lui Nicolae Bosbiciu are un suflu melancolic brodat pe  câteva motive poetice, unele preluate din clasicii literaturii noastre. Ceea ce impresionează în mod deosebit în poezia bosbiciană este ,,intensitatea trăirilor sale și forța de coagulare a stării lirice ”,care rezidă în capacitatea de a gândi și a vorbi contemporan. 

Mircea Daroși