Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

PĂPUȘARII DIN PUSTIE. BURSUCUL (42)

  • De vreo două zile pe Dealul Nărujelu era o forfotă ne mai întâlnită. Localnicii se pregăteau de un eveniment  la care mulți nu au sperat niciodată. Așezarea lor va deveni localitate cu primărie și toate celelalte aferente unei comunități cu identitate administrativă.
  • Dis-de dimineață cătunele din deal o porniră spre vale. Era o zi frumoasă de sâmbătă. Festivitatea de legiferare a statutului de comună va începe la ora 10. Pentru prima dată în această vale a unui râu cu păstrăvi și broaște cu orăcăit afon vor poposi oameni de vază: politicieni, prelați, scriitori, jandarmi etc.
  • Cel mai agitat era Cosmin a cărui autoritate  și viitor erau  puse în joc. Cine ar fi crezut până  mai ieri că flăcăul plecat de acasă de frica sărăciei va deveni un om important în pustie?
  • Cosmin, spre enervarea fraților Antonică dădea ordine în stânga și în dreapta. La un moment dat copleșit de șefie i se adresă lui Alin cu apelativul „Măi piciule”. Alina care auzise luă foc și voia să-și sune mama. Alin o calmă:
    – surioară , nu e momentul să creăm tensiuni. I-o voi plăti eu în curând la alegerile pentru primărie.
  • Și dimineața continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
  • Valea Nărujelului semăna cu o arenă romană în care urma să se înfrunte gladiatorii.
  • Mai erau două minute până la ora zece. Cei doi trompeți dădură semnalul. Se făcu liniște. La intrarea în platou a suitei oficiale, mulțimea izbucni în urale, acompaniată de chițcăitul bursucilor speriați obișnuiți cu multă liniște. Cosmin indică elegant locul fiecărui invitat.  Oficiile de gazdă sunt făcute de Cosmin , care tremura de emoție:
  • -Dragi concetățeni, Trăim astăzi un moment unic  în această zi cu soare blând și generos: nașterea oficială a unei localități românești. În frumosul Nărujel se află astăzi oameni importanți din județ. Pe o parte din ei îi vom asculta vorbind.
  • După datina străbună, vom începe cu o rugăciune rostită de Prea Sfinția Sa episcopul Barcăului.
  • -Tatăl nostru… Binecuvântează Doamne această așezare românească, apăr-o de rele și dușmani, dă-i prosperitate și viață liniștită în care oamenii să trăiască în liniște și înțelegere. Amin!
  • -Vă rog să-mi permiteți să invit la microfon pe domnul prefect al județului pentru a da citire decretului prezidențial.
  • Președintele României decretează:
  • Articol unic. Astăzi … se înființează comuna Nărujelu, cu trei sate componente: Bălăuți, Rarieșeni și Măceșeni. Primar interimar până la Alegeri va fi Cosmin Sihleanu. Semnează președintele României
  • Valea răsună de uralele celor prezenți.
  • Oaspeții fură invitați la masa de onoare pe care străluceau fețe de masă și ștergare  din zonă Erau pregătite cadouri tradiționale pentru fiecare oficial.
  • Localnicii au umplut poiana pe malul Nărujelului întinzând prosoape și fețe de masă cu motive artizanale.
  • Înainte de plecare, oaspeții au fost invitați la o horă și o sârbă cu bătaie la tureatcă. Era o petrecere autentic românească. Păpușarii din vârf de deal țopăiau și ei pe loc, fiind supărați pe cei de pe malul stâng al afluentului râului Putna.
  • Petrecerea dură până târziu în noapte. A doua zi vor merge la biserică. De acum vor avea preotul lor, ca un cadou, de casă nouă de la episcopie.
  • VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania