POEM DE MARIN IFRIM
 

Ăștia sunt cei care administrează țara

Stau aici în casă, în mijlocul zăpezilor. Afară e bietul guvern, administrația cu
Sânge alb, cea care face bani mărunți din munți de zăpadă topită la primul
Strănut de urs polar. Hibernez ca și cum aș munci după o viață muncită din greu.
Mă uit la ei, la toți agitații ăștia care dau porunci prin buzele televizoarelor.
Muncesc doar pompierii, polițiștii, doctorii și alți participanți la viscolul
Politizat. Nici nu apucă Dumnezeu să-și radă barba și, imediat, după primul fulg,
Vin partidele, aceste calamități împotriva naturii. Și ciugulesc banii din zăpadă.
Și desfac cracii Creierului. Gândesc ei cu tot jegul din circumvoluțiuni. Au o
Știință a înghețatei din vârful limbii lor încă din vremuri de caniculă. Între timp,
Mor oameni. Iar ei au doar calculele lor. Mor doar niște foști votanți. E loc destul de
Sânge inocent pe zăpezile viitorului. Ăștia sunt cei care administrează țara.
Perfecționiștii foamei, ai setei, ai frigului, ai caniculei, ai corupției inclusiv academice.
Doctori în zăpezi de polistiren, doctori în cinism. Planeta a ajuns un fel de baligă
De vacă, în care se ascund doar gândacii obezi, iuți la cleștii lor ascuțiți
În rest, pe lângă resturi, se învârt furnicile, lumea toată, mărunțișurile, o civilizație
Cu ceasul oprit de acești ceasornicari ai timpului dat celorlalți cu lingurița
Ca la balamuc. Ei se tot plimbă prin zăpadă cu limba scoasă direct din fundul în care
Își spală seriile. Niște analfabeți ai cifrelor, îngrășați de acestea. Si sunt precum
Iarba rea, cu cât ninge mai mult peste ei, cu atât vor fi mai verzi la primăvară.