George Ciprian Bălan, constănțean cu rădăcini botoșănene, a debutat literar în Revista de cultură și educație ,,Luceafărul” cu aproape 14 ani în urmă, timp în care am constat că își așează locul printre poeții care nu se dezic de obârșia românească și se angajează să protejeze și să afirme identitatea noastră națională. E ceea de ce avem nevoie ca o cerință necesară și importantă în aceste vremuri de restriște. [1]

Poemul Credeam în noi…, primit acum câteva zile și publicat astăzi, este o meditație sinceră asupra unei iubiri pierdute, a regretului și a neputinței de a acționa la timp. Pe un ton nostalgic, vocea sa poetică pare să se adreseze unei iubiri care a fost posibilă, dar nerealizată din cauza reținerilor și tăcerii sau a altor nepotriviri. E, poate, tăcerea și neîndrăzneală din lipsa curajului și a comunicării care a dus la pierderea unei relații, fapt exprimat cu intensitate emoțională remarcabilă în „Pe mine m-a costat atât de mult / Tăcerea…”. De aceea, finalul e dureros, dar lucid, regretul și acceptarea fiind recunoscute cu o resemnare amară: „acesta-i al tău drum”,  „Și că un altu-n mâini te strânge-acum” . Cu stilul specific și expresivitatea necesară, limbajul este elevat, accesibil, cu o muzicalitate subtilă, așezate în versuri bine alese, cu ritm constant, lucru ce-i facilitează autorului să creeze imaginile poetice precum „fumul gros / al unui veac lipsit de-nchipuire”, unde se evocă o lume interioară învăluită în confuzie și tristețe, fără a lipsi tonul confesiv, ceea ce face un poem intim și autentic, ca o poveste nespusă. Versurile sunt o formulare deosebit de puternică, care exprimă durerea unei iubiri abandonate nu din lipsă de sentimente, ci din teamă.  Cunoscându-i creațiile literare i-am descoperit câteva elemente definitorii cum ar fi: tonul confesiv și nostalgic de a exprima sincer emoții personale, cu o melancolie reținută, într-un ritm clasic și rimă încrucișată, ceea ce evocă tradiția poetică românească, abordând mereu teme recurente — iubirea neîmplinită, regretul, tăcerea, pierderea.

Așadar, George Ciprian Bălan are un talent autentic pentru a reda trăiri profunde cu o sensibilitate aparte. Creațiile sale sunt, în general, o confesiune lirică despre iubirea ratată, despre tăceri care dor și despre acel „ce-ar fi fost dacă…” care ne bântuie uneori. Are o voce poetică matură, cu o construcție bine ritmată și imagini care rămân în minte. Versuri precum: „/Eu simt ș-acum cum inima mi-ai smult / Când pentru tine-ai renunțat la mine./” sunt de o intensitate emoțională rară, exprimând durerea unei renunțări care nu vine din lipsă de iubire, ci din teamă sau nehotărâre. Dar, George Ciprian Bălan ar putea să-și contureze un stil poetic distinct, o Voce poetică unică, prin folosirea unor metafore centrale care să-i lege creațiile (exemplu din poezia comentată: în loc de „tăcere”, ar putea folosi o imagine obișnuită „scrisoare nedeschisă” etc.), păstrând muzicalitatea versurilor și evitarea arhaismele excesive. Sunt sigur că va trece să experimenteze și versuri libere, din când în când, pentru a-și lărgi paleta expresivă, abordând teme personale, dar universale: Identitatea („Cine sunt când nu mă privește nimeni?”); Timpul („Ce rămâne din noi după ce plecăm?”); Memoria („Amintirile din poveștile bunicilor, locurile și faptele copilăriei etc.”); a scrie din perspectiva altcuiva (,,O iubire pierdută văzută de mamă, de un copil, de un străin”) sau a folosi o imagine ca punct de plecare („O umbrelă uitată într-o gară” și, mai ales, ,,O floare, căreia i-au căzut câteva petale pe o bancă din parc”— ce povești pot naște?).

• Bibliografie:
  1.BALAN, George Ciprian. Poeme pentru Eminescu. Rezonanțe, Botoșani: Agata, 2023;
• 2.ISTRATE, Ion. Poeți cu rădăcini în vatra eminesciană: George Ciprian Bălan; Luceafărul, 1 Sept. 2023 (https://luceafarul.net/poeti-cu-radacini-in-vatra-eminesciena-george-ciprian-balan).
• Note:
  [1] https://luceafarul.net/poeti-cu-radacini-in-vatra-eminesciena-george-ciprian-balan