Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Psalm (Am greşit, Doamne, am iubit prea mult)

  • Am greşit, Doamne, am iubit prea mult, dureros şi fără rest 
  • Uneori, am uitat de Tine, predându-mă în faţa păcatului, învinsă  
  • Iartă-mă că Te-am mâniat prin dorinţele şi nestatornicia mea 
  • Mi-am indexat alfabetic iubirile, nu ierarhic şi nu pe durata lor  
  • Nu pe suferinţă, înălţări şi despărţiri, nici pe fericiri şi căderi
  • Vreau să le revăd cândva, în oracolul de amintiri şi sfâşieri 

 

  • Lista nu are încă un sfârşit ca să-Ţi predau raportul final 
  • Pentru Judecata pe care ştiu că mi-ai pregătit-o meticulos   
  • Dar fără iubire, Doamne, sunt un felinar spart, o stradă pustie   
  • Fie-ţi milă de mine, nu mă trimite pe dealul Golgota 
  • Şi nu mă alunga în braţele lui Hades şi a focului veşnic, atât de devreme
  • Pentru gândul de-a mă completa, a uni jumătăţile într-un cerc perfect
  • Căutându-mi întregul, desăvârşirea, pentru a mă împlini aici, 
  • Pe pământ, în această viaţă, cu necontenitele ei începuturi şi sfârşituri 

 

  • Nu vreau să-Ţi strig ca Fiul Tău, Eli, Eli, lama sabahtani?
  • Doar să-ţi spun mulţumesc, Doamne, şi să te rog binecuvântează-mă 
  • Dăruieşte-mi veşnicia iubirii şi iertării, mi-e de-ajuns acest pârjol nesfârşit  
  • Oare, suferi un pic pentru că L-ai jertfit pe Fiul Tău, Iisus,    
  • pentru a ne elibera din păcat şi a ne arăta Calea, Adevărul şi Viaţa
  • Puteai să ne disciplinezi singur, fără această jertfă, doar cu Decalogul  
  • Tot aşa cum singur ai creat lumea noastră în şapte zile 
  • Tu însuţi ni L-ai dat pe Fiul Tău întru moarte şi înviere 
  • Ca iubirea să nu piară, să aibă viaţă veşnică, nemărginită
  • Ca oricine crede în ea şi în Hristos să ştie că această iubire
  • Este raţiunea de a fi, că eşti Tu însuţi, Doamne, sufletul nostru întreg 


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania