Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Putem combate temutul CORONAVIRUS (COVID_2019) încă de acasă?  Depinde de fiecare din noi

needitat…

Putem combate temutul CORONAVIRUS (COVID_2019) încă de acasă?  Depinde de fiecare din noi

  

   Suntem  cuprinși de legitimă neliniște, indivizi și chiar națiuni în fața  noului tip de virus, care, deși nu este atât de mortal precum SARS (Cov-2) și MERS, are ,,virtutea”, capacitatea de a se propaga extrem de rapid, spre nedumerirea specialiștilor. Dacă coronavirusul COVID-2019 rezistă 24 de ore pe obiecte, cum s-a dovedit, înseamnă că nu doar prin respirație sau tuse din proximitate se propagă, ci  și curenții de aer îi pot antrena exponențial, dintr-un loc în altul, ceea ce este mult mai greu de stăvilit și mult mai grav.

Numele celui mai recent și temut agent virotic vine de la forma sa circulară, cu excrescențe, de unde și asemănarea cu o coroană, din păcate nu regală, ci de altă natură.

Toate gripele, guturaiul, ba chiar și ciumele își caută un corp uman sau animal, pe care-l infectează, ca apoi, după o perioadă de incubație (de 24 zile în cazul Coronavirusului), să invadeze întregul corp-gazdă. Din nefericire, în perioada de incubație, Coronavirusul nu poate fi detectat. În fața unor invazii mai mici, corpul omenesc își trimite anticorpii și tot arsenalul imunității de care dispune, la un război nevăzut de noi, dar tot așa de înverșunat ca cele mai grozave războaie din lumea reală. Și învinge aproape totdeauna.

În fața unei agresiuni virale masive, nu izolate, eul nostru are o singură armă: creșterea temperaturii corporale. (Ca să facem o comparație spre înțelegere, e ca și cum un om își aprinde casa spre a-și distruge dușmanul care i-a ocupat-o.)

Deoarece invazia virală este imediată și puternică (în 24 de zile, virușii devin o forță impresionantă), corpul induce imediat o creștere energică a temperaturii, resimțită de noi ca o căldură neobișnuit de intensă și care induce o stare de panică. Pricpem că ceva foarte grav se întâmplă.              Cam așa începe cazul medical, pentru ca în curând, în câteva zile, să debuteze cu dificultăți de respirație, simptome de tip pneumonie etc., când prezentarea la medic nu mai poate fi evitată. Păcat! Credem că se putea preveni situația limită.

Să o luăm metodic: guturaiul, gripele, ciumele, virușii de felurite tipuri își fac cuibul în mediul umed cel mai expus al omului sau animalelor, adică primul nostru segment respirator: NASUL (cel cu atâtea funcții admirabile și protectoare altfel).

Ca și în cazul unei răceli sau banalului guturai  ori gripei obișnuite, încă din vremea teribilelor ciume (vezi„Decameronul” lui Boccacio)  s-a observat că înainte de a debuta deplin atacul, oamenii începeau să strănute. Cei din proximitate răspundeau cu ,„Doamne-ajută!”, „Sănătate!”-obicei perpetuat până azi. Un scriitor ca Ion Heliade Rădulescu versifica umoristic pe la 1830:

„Guturai, guturai/ Mulțumește-te încai/ Că te odihnești prin nasuri/ Și prin gâturi faci taifasuri.!

Fiindcă sunt vizibili doar cu microscopul electronic, virușii sunt invizibili ochiului omenesc și  nu le putem bara calea spre nasul nostru. Izolați, ajunși în corpul nostru, ei vor fi distruși de aparatul imunitar, pericolul fiind extrem când suntem invadați masiv și suntem copleșiți numeric, la fel ca într-un război obișnuit. Așadar, NASUL este sediul în care cei mai temuți dușmani –virușii- își fac stat major și apoi pornesc să ne distrugă. Cum antibioticele nu sunt eficiente decât împotriva microbilor, bacteriilor,fungilor, rămân antiviralele, dar retroefectele sunt de temut. Dar cum  putem împiedica multiplicarea virotică în ființa noastră, respectiv în nasul nostru ? Cum?

RĂSPUNS:  Printr-o igienă riguroasă, respectiv curățarea ZILNICĂ a foselor nazale. Deloc complicat. Să nu le permitem să se localizeze și de acolo să ne invadeze cu milioanele.

INSTRUMENTARUL este minim, ieftin și valoros. Folosim bețigașe cu vată la cele două capete (procurabile de la orice farmacie). Acestea se umectează în suc de lămâie (f.f.bun), usturoi (are strașnica alicină), miere de albine, peroxid de hidrogen 35% -H2O2 (cine are)etc.

Bețișorul umectat se introduce în una din fosele nazale, pe rând, încet, pe lângă osul din mijlocul nasului, numit sept, pentru a menaja sinusurile faciale și ne curățim nasul cât mai bine –sus și jos, verificând cât mai profund posibil unde sunt focare, adică locuri unde parcă ne sunt lipite  o parte și alta. Veți afla aproape sigur, iar de nu, perseverați. Nu e rău. Veți și respira mai bine. Un pic mai dificil e pentru cei care au deviație de sept, ca mine, dar nu vă lăsați, mai ales astă categorie, mai expusă încuibării virotice. Nu vă temeți, nu veți deranja cu nimic epiteliile nazale ale cinstitelor dv. nasuri.

La început vom simți iritație, vom strănuta strașnic și de mai multe ori, ceea ce este foarte bine prin expulzarea energica a multor microbi și viruși care vor să-și facă hotel și domiciliu stabil în nasul nostru. Foarte curând, după una sau două proceduri, vom observa că iritația dintru început a dispărut cu totul și putem să ne curățăm perfect fosele nazale. Nici nu mai strănutăm, deși ne-ar plăcea. Această procedură o putem face de câte ori vrem pe zi, inclusiv seara înainte de culcare. Depinde cât de grijulii suntem cu sănătatea noastră, bun de mare preț.

Vă încredințez că eu fac această procedură minimă de vreo douăzeci și ceva de ani împotriva gripelor, care  sunt tot virotice și chiar dacă m-au surprins -ca gripa de anul acesta, că nu mi-am curățat nasul de vreo zece luni-  și tot nu m-a ținut afectată maladia mai mult de două zile. Și n-am luat niciun alt fel de medicament, ci două antitusive.

Totdeauna am biruit gripele în acest mod, în timp ce alții bolesc cu săptămânile, dopându-se cu antivirale, antibiotice și antifebrile –ultimele două categorii fiind contraproductive. Un pic de curaj și mai ales perseverență și vom fi sănătoși, nu panicați și dezarmați. Succes și sănătate!

Prof. Vasile Găurean

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania