Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Regulamentul Festivalului Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”,Ediția a-V-a,17-19.07.2015, Geoagiu, jud. Hunedoara

Regulamentul Festivalului Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”

Ediția a-V-a 17-19.07.2015, Geoagiu, jud. Hunedoara

Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu împreună cu Primăria și Consiliul Local al Orașului Geoagiu, organizează în perioada 17-19.07.2015 cea de-a cincea ediție a Festivalului Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”. Având în vedere faptul că primele patru ediții au fost dedicate poeziei, începând cu acest an, evenimentul va fi dedicat umorului, mai ales că Ion Budai Deleanu a fost un autor de literatură cu tentă umoristică în perioada aceea.
Cu această ocazie se vor desfășura următoarele concursuri pe secțiuni:

I. Secțiunea POEZIE SATIRICĂ: la această secțiune se vor trimite un număr de trei poezii cu temă liberă.

II. Secțiunea EPIGRAME: la această secțiune se vor trimite un număr de trei epigrame. Una din epigrame va trebui să conțină cuvântul „DELEANU”. Celelalte două epigrame vor avea temă liberă.

III. Secțiunea FABULĂ: la această secțiune se vor trimite un număr de trei fabule cu temă liberă.

IV. Secțiunea PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ: la această secțiune se vor trimite trei proze scurte cu temă liberă, care nu vor depăși două pagini format A4.

V. Secțiunea PAMFLET: la această secțiune se vor trimite trei pamflete cu temă liberă.

VI. Secțiunea VOLUME PUBLICATE: la această secțiune se vor trimite două volume din fiecare specie a genului umoristic (după caz).

IMPORTANT:
Pentru secțiunile: POEZIE SATIRICĂ, EPIGRAME, FABULĂ,  PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ, PAMFLET, creațiile se vor trimite în câte trei exemplare, tehnoredactate computerizat și însoțite de un moto. În alt plic separat se vor trece datele participanților: Nume și prenume; Adresa exactă: localitatea, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, județul, codul poștal, numărul de telefon, faxul, e-mailul.
TEXTELE TRIMISE trebuie să fie ORIGINALE și să nu fi fost publicate până la data premierii, 18.07.2015.
PERIOADA DE ÎNSCRIERE ESTE: 26.01.2015- 08.06.2015.

Comisia de jurizare va fi alcătuită din trei membrii care se vor stabili ulterior.
Se vor acorda următoarele premii pentru fiecare secțiune:
Premiul I, Premiul II, Premiul III, Mențiune. Juriul și organizatorii vor acorda și premii speciale.

La secțiunea VOLUME PUBLICATE vor participa lucrările tipărite în perioada: ianuarie 2013- mai 2015. Lucrările se vor trimite în două exemplare până la data de 25.06.2015, pe adresa menționată, cu specificația „Pentru concursul de volum”. Volumele destinate concursului nu se restituie, ele intrând în fondul de carte al Cenaclului Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu.
La această secțiune se vor acorda următoarele premii: Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul de debut, Mențiune. Juriul și organizatorii vor acorda și premii speciale.
Concurenții pot participa la toate secțiunile concursului, FĂRĂ RESTRICȚII.

Materialele vor fi trimise pe adresa:
Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu”, Str. Calea Romanilor, nr.112, C.P.335.400, Loc. Geoagiu, jud. Hunedoara, cu specificația „Pentru Festivalul Național de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediția a-V-a, Secțiunea…
Relații suplimentare se pot obține la e-mail: cenaclulgeoagiu@yahoo.com, sau la numărul de telefon: 0735/017.340.
La concurs pot participa scriitori de peste tot din țară, membrii sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România, Ligii Scriitorilor din România sau a altor Asociații de Scriitori.

ATENȚIE!!!
Cei care vor înscrie texte care nu le aparțin sau părți copiate, vor fi descalificați din concurs. Organizatorii pot de asemenea să descalifice oricare concurent care nu dă dovadă de bun simț, respect și decență în comunicarea cu organizatorii, coordonatorii de proiect, juriul, etc.
Înscrierea în concurs reprezintă dovada acceptării tremenilor și condițiilor festivalului și asumarea obligativității respectării lui!

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE:
Câștigătorii concursului vor fi anunțați telefonic sau prin e-mail în timp util, pentru a fi prezenți la decernarea premiilor.
Cheltuielile de cazare și masă pe perioada desfășurării evenimentului vor fi suportate de organizatori. Costurile de transport vor fi suportate de către fiecare participant.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania