Primit pentru publicare: 28 mai 2016
Autor: Boris MARIAN
Publicat: 28 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

Robespierre

Mâinile lui translucide taie-n penumbră şlefuind cristale, seara moare în jur, serile serilor sunt egale. Mâinile lui şi spaţiul de hiacint pălind (hiatus?) sunt o părere pentru senina, calma lui tăcere care-şi visează clarul labirint? Nu-l tulbură nici gloria, oglinda visată de oglinzi, nici o iubire suferindă, abandonând metafora şi mitul, taie cristale, unul – infinitul – hartă ca Celui Risipit în Stele. Borges despre Spinoza, uşor prescurtat. Am amuţit scriind şi-mi vin lacrimile. Apoi, îmi amintesc de dragostele mele, de sentimente rătăcite-n bezna timpului – cât am iubit-o, Doamne, i-am dăruit priviri, şi am iubit-o, Doamne, ca-n drama lui Shakespeare, cât am visat-o, Doamne, i-am dăruit cuvinte, şi azi ea vine, iat-o, aţa era `nainte? Ea mă priveşte rece, antarctică, trufaşă, cât se preface, Doamne şi cât este de laşă? Reiau, mici aforisme, pentru că esenţele tari reduc percepţia – Voi mă plătiţi, pentru ca eu să vă ordon, să vă conduc, am făcut din voi o naţiune de eroi (Ha-ha)…Nefericirea omului vine de la iluzoia că Universul este făcut pentru om, ei, bine, omul este făcut pentru Univers, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum… Cei care fac şi nu cei care ştiu ce să facă, rămân în istorie… Copiii mei, iubiţi-vă, iar dacă nu puteţi, cel puţin respectaţi-vă (Goethe)… ceea ce omul numeşte soartă este suma greşelilor sale (Schopenhauer)…
De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-L slujeşti pe Domnul, cum poţi sădi pomul, cum să-ţi păstrezi somnul?
Mă întreabă profesorul, şterge praful de pe armele de vânătoare şi de pe vraful de reviste, apare o balerină care ne ţin în carantină, profesorul face un semn pe tăbliţa de lemn, de faţă sunt personaje famate, Confucius, Alexandru şi comandanţi de armate, „M-a întristat întotdeauna să recidivez”, spune unul din ei, cu un pechinez în braţe, balerina-l asprobă, Robespierre stă într-un colţ, bate la tobă.
***
Se făcea că eram în mijlocul mării. În jur pluteau laureați, onorați, toți înecați, dar frumoși. M-am apropiat de o stâncă foarte cenușie, care m-a scuipat cu un val. Vorbea stânca vrute și nevrute. Se baza pe bunăvoința zeilor, niște ramoliți analfabeți. Era pe acolo și o frumoasă din Troia, pe care mulți o visau în pat, dar ea avea uniformă și nu o putea scoate. De departe Calypso Doy Nimic, făcea semne disperate să fie băgată în seamă. Ea voia să-mi smulgă ficatul, d…BMM