Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Rondelul minții de pe urmă

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Rondelul minții de pe urmă

Primit pentru publicare: 03 Mart. 2019
Autor: D. M. GAFTONEANU, redactor- Revista Luceafărul
Publicat: 03 Mart. 2019
© D.M. Gaftoneanu© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

Rondelul minții de pe urmă

Motto: ,,Doamne, întăreşte-l pe duşmanul meu şi dă-i viaţă lungă, să-mi poată vedea triumful.” (Napoleon Bonaparte)

…Când nu-nțelegi  de vorbă bună,
Vei înțelege de nevoie-
Ca Stan Pățitul sub furtună,
Gândea demult bătrânul Noe…

…Privea cum norii se adună,
Asediind Pământul-Troie:
Când nu-nțelegi  de vorbă bună,
Vei înțelege de nevoie…

…De-ar fi să-ți cânte toți în strună-
Vezi nenea Iancu, ,,D-l Goe”-
Și tot te-așteaptă pete-n Lună
Cu gust de fiere și aloe…

…Când nu-nțelegi  de vorbă bună!

P.S.: Pentru a câta oară m-am convins…

…Că (prea) adesea, demnitatea afișată public presupune câștiguri infime de imagine în ochii celor care nu te cunosc prea bine și riscuri enorme de a-ți atrage antipatia celor care te cunosc de-o viață…

…Că (prea) adesea, prezența umorului provoacă  vagi suspiciuni de inteligență, în timp ce lipsa totală a acestuia nu aduce nici un fel de bănuieli de prostie crasă…

…Că (prea) adesea, agresivitatea și tupeul  omului limitat în gândire și educație sunt  invers proporționale cu caricatura lui de univers intelectual…

…Ca (prea) adesea, pentru o pronunțare categorică în alb si negru asupra unei chestiuni minore, vei fi acuzat de mișcări masive de trupe la granița dintre regatul invidiei/prostiei/mediocrității și domeniul psihiatriei…

…Că (prea) adesea, între trudă și recunoștința convivilor e  o pânză subțire de păianjen care se va rupe cu usurință la prima adiere de zvon…

…Că (prea) adesea, bunătatea sufletului e privită mai degrabă ca o dovadă de slăbiciune decât una de superioritate spirituală…

…Că (prea) adesea, o retorică echilibrată pe linia continuă va fi  aspru sancționată de către una sau, la nevoie, de către ambele extreme…

…Că (prea) adesea, înțelepciunea e considerată ca un lamentabil dans pe sârmă între mediocritatea personală și mediocritatea celor din jur…

…Că (prea) adesea, sub carapacea de țestoasă a unității de vederi sau de breaslă se ascund cu perfidie interesele și orgoliile unui grup din ce în ce mai restrâns, iar în final, ale unui singur individ…

…Că (prea) adesea, fie că vorbești, fie că taci,  ai mai multe șanse de a scăpa din cușca leului decât  de judecata neavizaților… și cu cât talent o fac!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. mihai babei spune:

    …..chiar îmi place….!!!…

  2. mihai babei spune:

    ….e scris frumos….!!!…

  3. LadyAngel spune:

    Cat de frumos… si adevarat! La cat mai multe creatii, d-le Gaftoneanu!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania