Daniela HARABAGIU

Samsara

E toamnă ancestrală, copacii au decis,
Să se dezbrace tainic de-a lor frunză,
Ferindu-și ramurile de un îngheț promis
Al iernii celei aspre ce urmează.

Tu însă, îmbracă-mă în strai cu a ta iubire
Ce-o porți adânc ascunsă-n pieptul tău,
Surprinde-mă încet cu-n gând, c-o tresărire,
Cum toamna ne surprinde cu decorul său.

Eu știu că mă iubești, chiar tu mi-ai spus
În felul tău ciudat sau chiar original
Numai că eu  abia într-un târziu am înțeles,
Iubirea mea cuprinsă de al iubirii val.

E toamnă cum a mai fost și vor mai fi,
Și iarnă și veri și primăveri și fluturi,
Tu mie fuga și revenirea –n rai îmi ești
Iar eu, sunt o nebună care te iubește.