Primit pentru publicare: 25 aug. 2017
Autor: Al. Florin ȚENE
Publicat: 25 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE
Revista internațională STARPRESS , organizează, ca in fiecare an – sărbatorirea Zilei Limbii Române , într-un alt loc superb, de vis, la MONEASA-ARAD – hotelul PARC și hotelul LACUL LINIȘTIT, unde petalele creațiilor literare de pretutindeni vor răspandi un miros de neuitat, cu iz de talent românesc din întreaga lume , cuprinse într-un “florilegiu” cum îi place sa spună președintelui Ligii Scriitorilor Români – scriitorul Al. Florin Tene sa spună.
Sunt multe daruri moștenite de la înaintași în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba națională în care ne exprimăm identitatea și comuniunea între generații, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumusețile locurilor natale și ale sufletului românesc.
Limba națională nu este doar un simplu mijloc de comunicare funcțională în societate, ci este o parte constitutivă a modului nostru propriu de a fi în lume și de-a cultiva comuniunea etnică în țară și pretutindeni, ca neam sau popor.
Sărbătoarea Limbii Române de la 31 august, promovată și susținută prin Legea nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspirație un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat și s-a revenit la grafia latină. Lupta pentru libertate se asocia atunci cu dreptul de vorbi și a scrie oficial în limba părinților și a bunicilor.
Această sărbătoare reprezintă un fericit prilej de a redescoperi împreună cu toată suflarea vorbitoare de limbă română din întreaga lume demnitatea și unitatea unui neam iubitor de Hristos, de multe ori răstignit în istorie, dar totuși viu și purtător de multe lumini și binecuvântări, păstrate și cultivate în mod pașnic și smerit.
În viața și istoria poporului român, cultul și cultura s-au dezvoltat în simbioză, iar limba română a fost mereu liantul viu dintre credință, cuget și simțire.
De asemenea, limba română devine tot mai mult o punte de legătură între diaspora și țara-mamă, dar și o contribuție distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european, care se afirmă azi ca bogăție multilingvistică și multiculturală.
La MONEASA vor sosi scriitori de pretutindeni și timp de 3 zile , 30 august – 1 septembrie 2017 , vor petrece clipe de neuitat în recitări de poezie, ascultarea povestilor minunate, create de români din întreaga lume, în măiestre cântece românești , în muzică și culoarea veselă a picturilor expuse cu aceasta ocazie , în voie bună și nu în ultimul rand, în prietenie.
Această sărbatoare, organizată de revista internațională STARPRESS – valcea-turism , în colaborare cu Liga Scriitorilor Români, nu ar fi fost posibiă făra sprijinul “amfitrionului ” – inimosului scriitor FLORIN T. ROMAN din– Arad, a prietenilor săi , inclusiv a surorii acestuia, Corina Diaconescu și a câtorva oameni de afaceri care au dorit să iși păstreze anonimatul.
Dorim ca această Zi de sărbătoare a Limbii Române să fie pentru noi toți zi de recunoștință adusă lui Dumnezeu și de bucurie pentru comuniunea în credință, cuget și simțiri, exprimată în ‘dulcea și frumoasa’ noastră limbă românească.
MESAJE primite pe adresa redacţiei REVISTEI INTERNAŢIONALE STARPRESS / valcea-turism – CU OCAZIA – ZILEI LIMBII ROMANE 2017
O MARE PARTE A PARTICIPANŢILOR SCRIITORI în ANTOLOGIA – LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ- va fi prezentă la MONEASA.
O alta parte, care din motive obiective nu va putea participa la sărbătoarea noastră , dar în anii anteriori a fost prezentă, ne-a transmis mesaje de suflet, pe care vi le împărtaşim:
FRUMUSEŢI IZVORÂTE DIN ADÂNCURI
Comorilor de frumuseţi ale limbii noastre române le dăm cinstire din plinul inimii, în mod special, în ziua dedicată ei, 31 august, a fiecărui an, precum și slujitorilor ei. Multe şi felurite sunt manifestările cu acest prilej. Ce poate să fie mai frumos şi mai important pentru poporul nostru, decât graiul maicii noastre, acea suflare în care ni se contopesc sufletul şi măreţia visurilor şi împlinirilor noastre!
O străfulgerare de gând şi o emoţie deosebită ne încearcă privind, în urmă cu mai multe secole, la vrăjmășiile îndurate de strămoşii noştri, ţăranii de la talpa ţării, trăitori în mirificul spaţiu mioritic, la neclintita dorinţă de a o păstra şi transmite urmaşilor, în toată frumuseţea şi strălucirea ei. Cu aceeași răscolitoare emoţie privesc în urmă la scriitorii și oamenii noştri de cultură , nume mari sau mai puţin cunoscute, dar cu toţii şlefuitori ai comorilor de nepreţuit ale graiului moştenit, „din adâncuri înfundate”.
Internetul, punând stăpânire pe întreg mapamondul, a reuşit să dea un suflu puternic comunicării scrise. Au apărut nenumăraţi slujitori ai limbii şi literaturii noastre, scoţând la lumina reviste literare şi de cultură, multe dintre ele în oraşe mai mici, aflate în toate provinciile țării, reviste remarcabile din care nu mai desprindem acel iz provincial. Jurnalismul, din ce în ce mai mult, se implică în fenomenul de creaţie. Au apărut nenumărate antologii, dicţionare. Pentru ca scriitorul să nu rămână singur prin lume, au prins viaţă multe societăţi, asociaţii literare, cluburi, întâlniri, grupări de scriitori mai talentaţi sau cu mai puţin talent, dar toţi făcând efortul să redescopere ideea de frumos, însuflețiți de dorința să depăşească pe cei dinaintea lor.
Antologia cea mai recentă la care am participat anul acesta, 2017, se înscrie în şirul celor coordonate de doamna Ligya Diaconescu, director general al S.C. Starpress SRL, Râmnicu Vâlcea şi al Asociaţiei Internaţionale de Cultură şi Turism, STARPRESS.
Ce include munca la o astfel de revistă urmată de o manifestare culturală, putem afla din anunțul făcut pentru înscrieri la participare:
“REVISTA INTERNAŢIONALĂ “STARPRESS” valcea-turism.ro REALIZEAZĂ în limba română – ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” – ANTOLOGIA de POEZIE şi PROZĂ a scriitorilor români contemporani din întreaga lume, „STARPRESS 2017”.
ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” va fi lansată şi mediatizată la evenimentele de carte din ţară şi la cele din străinătate pe site-uri culturale din ţară şi din diaspora, în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie, biblioteci, comunităţi româneşti din întreaga lume, ambasade, consulate etc. şi la întâlnirea din 31 august 2017, de ZIUA LIMBII ROMÂNE, la MONEASA/ ARAD, la care vor participa scriitori, editori, reviste culturale, personalităţi culturale din ţară şi diaspora (USA, Anglia, Ungaria, Serbia, Ucraina, Canada etc. Şi-au anunţat intenţia de a participa şi d-na consilier Letiţia Belivaca- Consulat, Montreal, preşedintele comunităţii culturale, “românca” din Londra, Ionela Flood, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Ţene etc.
Avem alături de noi, pentru mediatizare, peste 86 de ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. din diaspora şi România, cu care ne aflăm în parteneriat media”.
Programul acestei lansări este organizat cu multă grijă. “Sejurul scriitorilor va fi între 31 august şi 1 septembrie. Pe dată de 30 august vor fi diverse lansări de carte, volume ale mai multor scriitori participanţi şi apoi se va face o vizită la Mănăstirea Roşia. Lansarea Antologiei, LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ, va fi în 31 august, ora 11.00, iar SERATA LITERARĂ, în seara de 31 august, urmată de momente muzicale, cu rapsozi, chitarişti, muzică populară, folk, expoziţii de picture, etc”.
În spatele acestui program stă multă muncă. Nu e uşor în zilele noastre să fii slujitorul limbii şi culturii noastre. Am mai participat la alte două manifestări de sărbătorire a limbii noastre organizate de doamna Ligya Diaconescu, una la mare, în staţiunea Jupiter (2014) şi alta la Râmnicu Vâlcea (2016). Fiecare a fost organizată cu multă trudă, dar cu dragoste şi pricepere şi de fiecare dată cu o largă participare a scriitorilor români din ţară sau din diaspora.
O astfel de muncă, făcută cu mult efort şi multă seriozitate, nu e susţinută și de cei care n-au avut interesul să-si construiască o fereastră prin care să vadă ce datorii au faţă de cultura neamului nostru. Munca aceasta este făcută prin voluntariat, încât te întrebi, ce îi face pe unii semeni, cum este şi doamna Ligya Diaconescu, adevărat reper în acest domeniu, să dea o asemenea trântă? Răspunsul poate se găseşte în dramul de nebunie a celor însetaţi de frumos, cu prea plinul inimii gata să dăruiască. Eu înţeleg bine această formă de nebunie, fiindcă mi-am tipărit toate cărţile pe banii mei şi le-am făcut cadou. Mulţumirea se află pe alt tărâm, undeva într-o aura de mister, într-un miracol pe care nu-l poate înţelege decât cei care îl trăiesc. Asupra acestui fenomen merită să se aplece mai mulţi cercetători. Dar pentru cei care acum sunt aplecați asupra comorilor limbii noastre, slujind cu sfințenia cu care te apropii de altar, le doresc să fie binecuvântați pe măsură.
În această zi de sărbătoare aduc cinstire şi îmi exprim admiraţia şi preţuirea pentru limba noastră cea română și pentru toţi slujitorii de ieri şi de astăzi ai ei.
Sunt onorata ca pot adresa citeva cuvinte participantilor si tuturor celor care au adus Ziua Limbii Romane aici, in acest acasa.
Va invit, stimati colegi, sa constientizam adevarul ca suntem un popor nobil. Acest fapt ar trebui recunoscut, rostit permanent si sustinut de catre noi toti: sintem un popor nobil prin nastere, prin misterele pamintului pe care calcam, si nu numai, dar mai ales prin LIMBA NOASTRA cea muzicala, atit de vindecatoare in vocale, despletindu-se in doine, cintece de leagan dar si de dragoste, Panteon al istoriei poporului nostru martir.
Fiecare din noi purtam o aureola de sfint, daruita noua de toti cei care nu au acceptat renuntarea la care au fost cu brutalitate impinsi in inchisori, la canalul Dunare-Marea Neagra, in scoli, in viata de toate zilele a Romaniei.
Memoriei lor sintem datori sa ducem mai departe tezaurul de bine in ciuda tsunamiului de incultura care incearca sa ne intunece existenta in viitor.
Pentru acest moment deosebit ca si pentru cele viitoare, multumesc adinc Ligyei DIACONESCU, romanca de mare calibru, journalista si poeta, dar si tuturor celor care asemeni, mai aproape sau mai departe, sustin continuitatea valorilor noastre. Gaudeamus igitur!
Prof. Smaranda CAZAN-LIVESCU
Un salut de la Doamna Apostrof
Un salut de pe meleaguri îndepărtate fizico-geografic, nu însă și de suflet, căci așa cum spunea la o lansare de carte, Ion Burnar, – poetul maramureșan și nu maramureșean, cum mai nou îl fac domnii-tovarăși și pe oșan, oșean, că te ia cu rău, – deci zicea poetul: „Doamna noastră din Germania, Teresia Bolchiș Tătaru, locuiește acolo, dar trăiește aici la noi și cu noi, acasă, la Baia Mare” Absolut adevărat fără nici o formulă de stil. Deci suntem împreună, aici la Moneasa, în dumnezeiasca natură a României, a Transilvaniei noastre, leagănul poporului și al națiunii române „raiul pe pământ” tocmai de aceea s’au bătut după Ardeal, Transilvania, regi și împărați să și-o atribuie.
Arghezi, reintrat în drepturi,la comuniști,reîntors din Elveția, prin 1961, a declarat: „Dacă noi românii nu avem o istorie de catedrale, avem în schimb o istorie de oameni”! Unul din acești „oameni” este aici printre noi, un om de caracater, onorându-ne cu prezența’i modestă, plină de elan, dăruire și mai ales sinceritate, azi o foarte „rara avis” , Doamna Ligya Diaconescu. Nu e ușor să fi mărinimos, oferind tot și necerând nimic în schimb! Dar Doamna Ligya o face, odată, răspunzând harului divin pe care l-a primit, înmulțind talantul și doi, practicând educația creștină pe care desigur a primit-o în familie, conform căreia, după cum scrie la Faptele Apostolilor, (cap.20,verset 35) în Noul Testament, reproducând cuvintele Mântuitorului: „Mai mare fericire este să dai, decât să primești”! Și Doamna Ligya dă din sufletul și munca sa, tuturor celor ce vor să primească, români și străini, din țară și din afară, le dă posibilitatea să’și înmulțească talantul în cadrul binecuvântat al Limbii române, prin revista online Starpress, prin diferitele antologii ce le publică, cele bilingve ajungând la a a șaptea ediție și întâlnirile ce le organizează, ca și cea de azi, la care participăm! Realizează în acest fel o unitate națională și prin aceasta o întărire, un fundament solid edificiului numit ROMÂNIA. Cu atât mai meritorie munca la acest fundament cu cât tovarășii-domni, de pe înaltele fotolii ce le ocupă, o ignoră, atât propagandistic – foarte dureros de constatat această nepăsare în timp ce ei nu fac nimic(!) și în consecință se înțelege că și financiar. Deosebit de important este a fi bine cunoscut acest fundament, întâi nouă românilor, apoi străinilor care din necunoaștere spun enormități nedrepte despre noi.
Luând în considerare și aceea că nu tot ce se publică este doar aur și argint, totuși, Doamna Ligya se ferește de aprecieri și laude bombastice, „de gașcă” se ferește de mediocritate, ceea ce este deosebit de valoros în activitatea dânsei, ca și deosebit de dificil în activitatea „de triere” pe care desigur că se străduiește să o facă cât mai corect, obiectiv și în folosul Culturii românești, fapt pentru care o apreciem deosebit. Tocmai spre a ajuta și contribui la această subtilă, sensibilă și nobilă muncă, obligația noastră, a tuturor celor ce formăm „cercul” mecenei noastre să dăm cât mai mult aur și argint, platină și diamant, dacă se poate, ca și cea mai de calitate făină, ferindu-ne, întâi noi, de tărâțe. Doamne ajută!
Teresia Bolchiș Tătaru, Doamna Apostrof.
Bună ziua Onorată Festivitate a ,,Limbii noastre cea română”, Onorați participanți, Excelență,
De pe plaiul canadian, unde paștem oile scrisului, într-un dulce limbaj românesc, îndrept către Dumneavoastră un salut călduros, fiind îndrituită de către : ,, Clubul de aur ”- Montreal; Cenaclul Epigramiștilor ,, Păstorel Teodoreani”- Montreal; ,, Cenaclul de istorie de pe lângă ,,Fundația Română- Canada; ,, Anneau poetique”- Montreal, L’Association canadienne ,, Les Femmes du monde”, ,,Congresul Canadian Român”, membru fondator și onorific ing. Eugen-Enea Caraghiaur, și din partea revistelor din țară ,, În bătaia peniței”- Caransebeș și ,,Helios”- Timișoara. unde am cinstea de a fi în colectivul de redacție.
Transmit urări de bine românești și Salutul tradițional de ,,Bine ați venit !” și Lucrări fructuoase la Festivitatea ,, Limbii Române”, 2017, Moneasa, Țara Moților.
Limba Română grăită cu patos, grăită în graiurile răspândite în Carpații noștri , specifică fiecărei creste, fiecărei vâlcele, adunând armonios limba unitară. unică, melodioasă, a neamului nostru.
Cine este aceea care urmează îndemnul vechilor cărturari români, vâlceni de a împânzi în glorie și fală graiul nostru strămoșesc, mereu mai bogat, mereu mai vestit ? Spus, în momentul de față este un organism , uriaș, o ploaie de reviste, o lume de scriitori, irizațiile de stele din acel STARPRESS, supus de o mână caldă de poet sensibil numit Ligya Diaconescu.
Publicațiile sale zboară peste ape, peste norii lumii ducând mesajul românesc în cele patru zări.
Un condei fin și discret, face să vibreze peste întinsurile literare slova rmânească tradusă în multe limbi ale popoarelor, sau în haina sa măistră cu ie românească.
Este pana măiastră plecată din colinele Vîlcene, din valea marilor căturari, fețe sacre vâlcene, dar de data aceasta o ființă cu suflet serafic, mult îndrăgita poetă Ligya Diaconescu.
Versul ei puternic în fragilitatea sa dulce poetică, se răsfrînge prin STARPRESS, sau direct din mâna sa până spre noi, fără barierele vremii , fără barierele electronice, fără patimile care ne opresc de a răspândi binele, culoarea vie , iubirea.
Pentru acestă poetă care în vreme de voioșie sau cumplită suferință, pentru care întâi de toate este dorul de slovă românescă, pe care dorește mai mult decât sufletul ei -LIMBA ROMÂNĂ – să fie mereu triumfătoare.
Deci toți pe care i-am enumerat mai sus și mulți alții pe care mintea mea nu poate să-i cuprindă, sau care îîncă nu m-au mandatat, ridic întâiul toast pentru IUBITA NOASTRĂ LYGYA DIACONESCU și pentru firul de viitor al Familiei, Doctor ANDRADA DIACONESCU ! La Mulți ani Iubitele nostre amfitrioane, cu inimi line de armonie și generozitate, spre încântarea tuturor prin realizările Domniilor voastre !!!
Să le iubim , să le ascultăm cântul inimii, să le urmăm chiar dacă drumul uneori este prăpăstios, fiiindcă prin fluxul puterii divine, cânturile lor ne vor aduce pacea, faima, risipirea norilor de pe frunțile noastre.
Cred că m-aș putea, prin acest mesaj, prezenta în fața Domniilor voastre, Mult Onaorată Asistență, mulțumindu-vă pentru tot ce realizați pentru creșterea Slovei și Limbii Române, aducându-vă drept omagiu versurile, și din inimă spuse, de George Coșbuc în poezia ,,Sus inima” Citez:
Avem o țară mândră,
…………………………
O lege-avem străbună,
Prin veacuri de furtună,
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni !
Ne-a fot Cel Sfânt tărie
Și-n veci o să ne fie:
,,Sus inima români !”
Îmi este nespus de greu ca să nu mă pot împărtăși măcar din firimiturile Prânzului bogat de cultură care se desfășoară din plinătatea spirituală a sufletului Dumneavoastră, dar, aștept cu nerăbdare ceea ce vor relata iubitele condeie după realizarea acestui încă un Festival de istorie actuală literară.
Cu deosebită stimă și urări Limbii române : ,, Vivat, crescat, floreat !”
Melania Rusu Caragioiu,
Canada și România
Mesaj de felicitare cu prilejul lansării Antologiei „Limba noastră cea română”, Starpress 2017, coordonator Ligya Diaconescu
Onorată asistență, Stimată și Distinsă Doamnă Ligya Diaconescu, bună ziua și bine v-am găsit!
Mai întâi de toate, aș dori să vă felicit cu evenimentul de astăzi, eveniment însoțit de o acțiune nobilă ce este lansată în scopul de a promova valorile culturale ale neamului românesc. Aceasta, cu certitudine, este o contributie enormă în dezvoltarea tuturor componentelor ce sunt corelate cu valorile spirituale și intelectuale. Astfel, produsul distins al culturii române este completat și îmbogățit în nenumărate rânduri de identitatea acelor valori care, la rândul lor, exprimă sens, influență, importanță. Este firesc, toate acestea se obțin din acțiunile întreprinse de identitatea acelor personalități care își depun integru capacitatea intelectuală și, respectiv, efortul maxim necesar în fructificarea celor mai frumoase însușiri umane. Cred, aici ar fi cazul de făcut referință la personalitatea Doamnei Ligya Diaconescu (scriitor, poet, publicist, jurnalist, economist), omul care își dedică întreaga existență întru valorificarea patrimoniului cultural românesc. De această dată, Domnia Sa ne bucură și ne onorează cu Antologia „Limba noastră cea română”, Starpress 2017, Editura Olimpias, România, lucrarea în cauză fiind de o importanță enormă pentru literatura și cultura română. În acest context, ar urma să transmitem mulțumirile de rigoare scriitorilor/autorilor de poezie și proză prezenți în această antologie și, nu în ultimul rând, doamnei Ligya Diaconescu pentru coordonarea, îngrijirea și editarea acestui volum de carte. Totodată, ar fi momentul potrivit să-i mulțumim Doamnei Ligya Diaconescu pentru întreaga sa activitate literară pe care o realizează în promovarea și dezvoltarea culturii naționale românești. Respectivele afirmații se referă, în primul rând, la publicarea unui șir de lucrări literare, printre ele fiind de o valoare aparte Antologiile de proză și poezie („Antologia Scriitorilor Români Contemporani din întreaga lume”, ediții bilingve în limbile engleză/franceză/italiană/germană/spaniolă/greacă/rusă – 8 volume publicate; „Antologia Limba noastră cea română” – 4 volume; „Antologia La Taifas cu iubirea” – 2 volume; „Antologia Iarna Scriitorilor”; „Antologia Dor Românesc”; „Antologia Românii sunt deştepti, elevați şi talentaţi” – 3 volume; etc.), iar autorii acestora fiind renumiți scriitori ai neamului românesc din întreaga lume. În afară de aceasta, aș dori să menționez că Ligya Diaconescu este autoare a mai multor cărți cu poezii, proză, povestiri pentru copii, nemijlocit, organizatoarea a nenumăratelor concursuri literare internaționale, întruniri literare, lansări de carte, etc. De asemenea, îi mulțumim enorm pentru colaborarea pe care ne-o oferă prin intermediul revistei internaționale STARPRESS (director general și editor Ligya Diaconescu), revistă respectabilă ce este mereu deschisă pentru toți scriitorii și toți oamenii de bună credință, personalități ce sunt iubitori de frumos și creația literară autentică.
Deci, cu o stimă deosebită față de valorile estetice, față de valorile culturale, lansarea Antologiei „Limba noastră cea română” este o sarbătoare enormă astăzi, deoarece aceasta este promovată de ziua Limbii Române, eveniment cultural nespus de prețios pentru neamul românesc. Evenimentul de astazi, cu certitudine, este un prilej pentru noi discutii, schimb de opinii, cooperare în a valorifica cât mai bine sistemul cultural-literar național. Numai astfel, reușim să punem în mișcare și să dăm viață dorințelor și succeselor noastre. Însă toate acestea le realizăm doar prin intermediul comunicării dintre oameni. Datorită comunicării, schimbului de opinii avem posibilitatea de a ne cunoaște mai bine prin procesele ce formează totalitatea valorilor spirituale, create continuu de omenire. Prin totalitatea acestor valori culturale ne regăsim și noi astăzi aici, motivul fiind apariția Antologiei „Limba noastră cea română”, iar contribuția majoră la derularea evenimentului de astăzi, desigur, revine iarăși doamnei Ligya Diaconescu.
În încheiere, aș dori să vă mulțumesc mult pentru faptul că mi-ați oferit astăzi ocazia de a fi prezentă printre voi, Stimaț Public, nemijlocit, pentru faptul că am avut ocazia sa-mi expun gândul și părerea despre tot ceea ce este demn de prețuire în această lume. De asemenea, mă bucur mult pentru voi, toți cei prezenți aici, și vă doresc din toată inima o zi cât mai frumoasa în continuare pentru a derula cu succes toate obiective preconizate.
Stimată asistență, dragi prieteni de condei, Stimată Doamnă Ligya Diaconescu, încă o dată mulțumirile mele și, respectiv, felicitări și sincere urări de bine vă doresc. Iar tuturor românilor de pretutindeni le doresc realizarea dorințelor pentru o viață cât mai frumoasă și plină de bunăstare, și, nu în ultimul rând, să trăiți cu sentimentul de mândrie că faceți parte din națiunea română.
Vă multumesc mult. Cu aleasă considerație,
Galina Martea,
dr., acad., scriitoare
Ca să-l parafrazez pe Nichita Stănescu ” Limba română este patria mea”, oriunde m-aș afla pe acest pământ. Cu toate că locuiesc departe de țara mea, nu o voi uita niciodată, ea m-a născut să văd frumusețea acestor locuri și lucruri. Pentru mine este sărbătoare să pot vorbi în limba mea, să o pronunț corect, să o pot scrie corect. Ea este comoara sufletului meu indiferent în câte limbi m-aș pronunța. Limba mea este născută din străbuni, este semnul urmașilor mei a neamului meu din istorii milenare.
Este sâmburele regatului dacic pe care s-a așezat vatra continuității noastre ca popor. Întreaga noastră limbă formată din cuvinte mari sau mici, indiferent de mărimea lor, prin cântec dulce și duios, este ființa a ceea ce o numin noi astăzi” limba română”. Creșterea limbii române trebuie făcută pretutindeni, prin unitate, apărarea valorilor culturale cu orice preț. Trebuie folosite toate mijloacele limbii române pentru formarea intelectuală și morală a acestei noi generații. Pentru a-și putea scrie în graiul matern, toate bucuriile, toate tristețile, toate dorințele, toate visele și speranțele și de ce nu și înfrângerile. Este unica suflare care ne-a mai rămas, prin care trebuie să contopim sufletul acestui popor. Din respect pentru moșii și strămoșii mei să o cultivăm cu sfințenie și dăruire și să o prețuim din tot sufletul.
De aceea toate proiectele mele culturale împreună cu Asociația Culturală ” Casa Rumana” din Catalonia, Spania, sunt dedicate limbii române, pentru păstrarea tezaurului poporului nostru. Iată, unul din motivele de care mă atașez de proiectele de carte, sub deviza”Limba noastră cea română”, sau ”Cu patria în suflet”, ca să folosesc niște titluri, sunt proiecte de carte care mă bucură nespus prin participarea la ele. Așa a început și colaborarea mea cu d-na scriitoare Ligya Diaconescu și Revista Internaţională STARPRESS (româno-canado – americană). Într-un discurs pe care l-am citit nu demult într-o revistă, se vorbea foarte frumos despre d-na Ligya Diaconescu cum că ar fi,” Doamna limbii române”, pentru proiectele dedicate limbii române, urcând limba română pe culmile cele mai înalte. Face cinste tuturor generațiilor, care și-au dat viața pentru a conserva și păstra valorilor acestui popor. Prin aceste proiecte de carte susține unitatea acestui neam atât de încercat și la restriște. Pentru că promovează valorile și poezia și face cinste patriei noastre în care ne-am născut, eu, aș alege-o Amabasadorul limbii române pe întreg mapamondul.Acești oameni ai cetății ne înnobilează zestrea poporului român. Nu există nimic mai de preț pe acest pământ decât graiul matern.
Pentru tot ceea ce realizează îi doresc de acum încolo cât mai frumoase realizări la acest nivel și multă putere, sănătate și mult succes!
-Haideți, împreună, să spuneam copiilor noștri că este cea mai frumoasă și melodioasă limbă pe pământ!
Elena Buldum / Barcelona, poet, publicist, traducător
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania