Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 24 Sept. 2020
Autor: Augustin OSTACE, Köln Nord, Deutschland
Publicat: 24 Sept. 2020
© Augustin Ostace, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
SFÂNTUL SACRAMENT
În cadrul bisericii catolice, sărbătorim între 24 şi 27 septembrie 2020, magii prevestitori ai mântuitorului Iisus, Kölnerdom – Drei Könige, ale căror sfinte relicve se află chiar în altarul marii catedrale de pe Rhein… Patologiile Corona, tot mai extinse şi mai agresive, au redus enorm din liturghiile şi ritualurile creştine (adăugam aici, scandalurile din ultimii ani din bisericile catolice, ortodoxe, protestante şi neoprotestante, implicate în grave acuzații de pedofilism, homosexualitate, inginerii financiare, politicianism întru anihilarea tradiţiilor europene, incluzând aici măsuri anticreştine, susţinerea iresponsabilă a unor uragane de migraţionism, interminabile şi deplorabile, imoralitate faţă de credincioşii încă rămaşi întru credinţă, iar lista gravelor enumerări nu se opreşte aici!) Dar, rămânând neclintit în credinţă şi rugăciune, în meditaţie şi contemplaţie, privind zilnic Domul de pe balconul meu din Feldstr. 43, creându-mi obligaţia de a aprinde o lumânare la Dom, ori de câte ori sunt în Köln, de a străfulgera lumina solară ce reaprinde imensele vitralii ai Catedralei, de a citi şi reciti suferinţele golgothelor sculptate, în acordurile divine ale muzicalităţii venite de dincolo de compozitori şi orchestraţii… Sunt ferm convins că Sfânta Cruce, Heilige Kreuz, prezentă în tot şirul celor 12 Golgothe alături de Iisus Christos, devine ea însăşi fiinţă a suferinţei, Mitdasein-in-Christus, co-fiinţând între Om şi Dumnezeu, împăcând lumea cu sine, din trinitatea (terestro-divină), Om-Cruce-Divinitate! …Cred Doamne, mărturisesc Doamne şi ştiu Doamne, că tu eşti Creatorul Universului celui viu, celui însufleţit şi celui de necuprins!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania