Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026
Tăcerea vorbitoare
- stă cuminte printre versurile mele
- şi-mi şopteşte că a obosit
- de-atâta tăcere şi izolare
- ar vrea să iasă afară şi să zboare
- să fie un fluture monarh
- s-o ţină de mână pe floarea de cicoare
- să-i cânte rapsodii şi simfonii
- în concerte de seară, în rochii argintii
- s-o mângâie pe sufletul înflorit
- să iasă împreună la plimbare
- în văzul lumii, al Soarelui şi Lunii
- şi să-i invite pe greieri la nuntă
- să le cânte la acordeon,
- la harpă şi vioară
- dă, rând pe rând, câte un vers la o parte
- ca paginile dintr-o carte
- ca razele din lumina ferestrei
- cu idei voluminoase
- pentru a evada din temniţa albă
- cu gratii groase de cuvinte
- foaia îi ordonă tăcerii să-i sufle
- şoptit, ca la şcoală, pe litere,
- ca celui care nu şi-a făcut tema
- strofele cu rimă şi metafore
- promiţându-i libertatea,
- acutele perfecte şi îndelungi
- ale vorbirii logoreice
- şi partiturile originale
- ale ariilor de soprane
- şi concertelor de pian
- suverane
- tăcerea vorbitoare,
- ajunsă crainicul arogant,
- de neoprit, citeşte lumii ştirile zilnice
- ale vieţii şi morţii
- …încuiaţi-o cu zăvorul înapoi în versuri
- şi închideţi cartea cu cheia
- pentru a-şi trăi în tăcere,
- Tăcerea!