Al. Florin ȚENE
Pe când eram în stațiunea Olănești a venit la hotelul unde fusesem cazat scriitorul Puiu Răducan cu o geantă plină de cărți.După discuții despre fenomenul cultural vâlcean, prietenul olăneștean mi-a dăruit câteva cărți editate de propria-i editură ”Mircea cel Bătrân”, cărți care mi-au atras atenția, de la început, prin ținuta grafică de excepție. Iar prin lungile explicații ale Puiu Răducan mi-am dat seama că ele conțin subiecte de interes.
Una dintre aceste cărți este tomul de 800 de pagini, format A 4, care cântărește mai mult de 2kg, volum dedicat inegalabilului EMINESCU, ce conține studii și comentarii din diverse domenii sociale, culturale și științifice, majoritatea dedicate poetului.
Volumul se deschide cu ”Un scurt argument ” semnat de coordonatorul (Puiu Răducanu) acestui tom, ce se găsește sub auspiciile ”Colocviile Eminescu ”, în care autorul explică de unde i-a venit ideea alcăturirii acestui volum. Este vorba despre Festivalul Internațional de literatură ”Mihai Eminescu ” de la Turnu Severin, în anul 2023, la care au participat somități ai culturii române.
Printre altele, Puiu Răducanu mărturisește:”Grație propunerii prof.univ.dr.Zenovie Cârlugea, ziditorul întru cuvânt al revistei ”Portal Măiastra ” am continuat activitatea de a inventaria și a aduna între două coperte, din aceeași perspectivă istorică, cercetările unor istorici, profesori, scriitori, cu alte cuvinte iubitori de slovă scrisă, referitoare la ” ”zeul tutelor al spiritualității noastre ”-Mihai Eminescu.”
Citind acest tom dedicat nemuritorului Om cu nume Eminescu mi-am ziz că omul sfințește locul și CUVÂNTUL. În cartea Proverbelor, poziția 23:7 descoperim textul:”Omul devine ceeace gândește în inima sa.“ Astfel se explică că omul devine literalmente ceea ce gândește , caracterul acestuia fiind suma totală a gândurilor lui.
Fiecare acțiune a omului derivă din gândurile ascunse ale acestuia. Această realitate este valabilă inclusiv pentru acțiunile așa zis “spontane “sau “ nepremeditate“, și cele comise în mod deliberat.
Orce activitate a omului este consecința gândirii, iar sentimentele, reacțiile sufletului, inclusiv bucuria și suferința sunt fructele gândurilor.Omul este ceea ce crede că este, în plan mintal. Dacă în mintea omului există gânduri rele, acesta suferă.Dacă gândurile sunt optimiste, sincere, optimiste, ele conduc inevitabil la bucurie.Creșterea umană este un fenomen natural, și nu o creație artificială precum roboții. Legea cauzei și efectului este absolută și operează în egală măsură în lumea invizibilă a gândurilor și în cea vizibilă a obiectelor materiale.Un caracter nobil și plăcut lui Dumnezeu nu se naște întâmplător și nu este consecința norocului și al întâmplării, ci rezultatul natural al unui efort continuu și al unei gândiri corecte..El este efectul nemijlocit al cultivării pe termen lung a gândurilor curate. Un caracter animalic și ne educat, lipsit de bunele maniere este rezultatul cultivării continue a unor gânduri cu aceași natură, adică rele, invidioase, criminale.Omul își crează singur caracterul și viața, dar așa cum le creează, le și poate transforma la fel de ușor prin voință și conștiință, Omul prin gândurile sale poate făuri uneltele prin care ne putem autodistruge, dar tot el poate crea la fel de bine instrumentele prin care poate construi un rai al bucuriei, puterii și al păcii interioare.
Dacă omul face alegerile cele bune și corecte și dacă orientează gândurile către ceea ce este bun , se poate înălța către Perfecțiunea Divină., Dar dacă orientăm gândurile către răul cel mai rău, cum o fac dictatorii, omul coboară la nivelul fiarelor. Între cele două capete ale vectorului există variate tipuri de caractere umane.Exemplu astăzi: Papa Francisc este de partea binelui, Vladimir Putin este partea răului. Cu alte cuvinte, omul este stăpânul destinului, al lui și-al altora și propriul său creator.Lucru ce reiese din studiile publicate în acest volum și semnate de multe personalități din cultura română, din țară și străinătate, printre care : Mihaela Albu, George Baciu, Veronica Bălaj, Elena Buică, Mihai Cimpoi, Florian Copcea, Zenovie Cârlugea, Crig Modorcea, Vavila Popovici, Elena Dabija, Nicolae Dabija, Theodor Damian, Nicolae Dincă, Ștefan Dumitrescu, George Filip, Constantin Geantă, nina Gonța, ÎPS Ioachim, Ion Ionescu-Bucovu, daniel Ioniță, Cezar Ivănescu, Ioan Șt. Lazăr, Miron Manega, Simona Modreanu, Elena Agiu Neacșu, Mircea Popa, Spiridon Popescu, Ion Predescu, Paula romanescu, Victor Rusu, Anca Sârghie, Dumitru Sîrghie,, Felix Sima, Al. Stănciulescu-Bărda, Nicolae Suciu, Vasile Tărâțeanu, Al.Florin Țene, Traian Vasilcău, Ana Vasile, Tiberiu Zamfir și lista ar putea continua cu profesori universitari, scriitori, oameni de cultură din țară și diasporă. Însă mă opresc aici, cu scuzele că nu i-am amintit pe toți.
Lucrarea aceasta este o piatră de temelie la Marele Edificiu dedicat lui Eminescu, lucrare ce poate fi una din cupolele ansamblului ce-l construim Culturii Române.
Al.Florin Țene
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania