Erai femeia visurilor mele
Și-un fapt nebănuit prin care tu,
Lumina cea mai mândră dintre stele
Cu-o rază-n inimă mă străbătu.

Citesc și-acum în ochii-nduioșării-ți,
Ce-n amintire-mi ei s-au impregnat
Cu-n sentiment din latura lucorii-ți –
Amorul tău pe care m-am bazat.

Dar din ce-a fost ori ce-a avut să fie,
Pân’ la sfârșit de dragoste-ntre noi,
Nu întrevăd decât o utopie
Ce s-a conglutinat între noi doi.

Și-ncă te văd fiind cea în asaltul
Râvnirii-n stele-un fatum consacrat,
Dar pentru mine nu, ci pentru altul,
Fiindcă în iubire ai trădat.