Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

zbucium din dragoste

Autor: lnvitaţie la lectură

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

 

Jan TRISTEA
Cenaclul DinOgor

 

zbucium din dragoste

 

din zbuciumarea-mi celestă
ascund în mine lumescul vis
o râvnire eternă
la coama dealului divin
unde
binomul stelelor din fructa
ramului de măslin
brăzdează adânc în dragostea
de neam

ascund în mine vise lumești
râvnite adânc cu râvnă
mai sus
de poala dealului domnesc
cu mere albastre
agățate
pe clăile de grâu în pârgă
cu vârfurile tocite de dor
în tremurânda-mi mână
cuprind nestematele spice
le sărut
pe sub frâul de busuioc
ce-nvăluie veșmântul
de neam

în zbuciumul ceresc
ascund în mine un vis pământesc
ca o râvnire neschimbată
sub poala dealului îngeresc
s-ating muntele din rai
cu fruntea-i bilobată
să-i sorb fiorul și să-i cuceresc
dragostea
de neam

 

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare