1 Decembrie 2013. Forfota din Centrul vechi al Botoșanilor şi steagurile arborate ne-au dat tuturor de veste despre marele eveniment al acestei zile: Ziua Națională a României. Şi e greu a descrie, în vorbe, semnificaţia acestei zile, pentru că indiferent de cât de mari sau mici suntem, tot ne va străpunge un fior când vom auzi intonarea Imnului de Stat al României, în acest cadrul oficial.
Evenimentul a debutat cu primirea oficialităţilor locale, urmată fiind de slujba de pomenire, discursuri, depunerea de coroane la Grupul statuar ,,Compania de mitraliere maior Ignat în atac”şi încheindu-se cu defilarea Gărzii de onoare, în aplauzele celor prezenţi.
Spicuim câteva vorbe din cele pe care ni le-au transmis astăzi oficialităţile locului.
Prefectul Judeţului Botoşani, Costică Macaleţi:
,,1 Decembrie 1918 a reprezentat punctul final al acestui proces foarte dificil, de formare a statului român. A fost momentul când cei 1000 de delegaţi de la Alba Iulia au votat în unanimitate Unirea Transilvaniei cu România. Ceea ce s-a întâmplat atunci este şi acum exemplu că românii îşi iubesc ţara, că politicienii acestui neam, indiferent de doctrină, pot lăsa divergenţele deoparte şi se pot bucura pentru realizare unui scop naţional capital. Să ne ajute Dumnezeu să putem păstra cu sfinţenie cele câştigate cu sânge şi voinţă în toţi aceşti ani şi să ne apropiem şi mai mult de valorile pe care trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare. De Ziua Naţională aRomâniei, vă rog să vă întoarceţi cu gândul la împlinirile anului 1918 şi să trăiţi măcar o mică parte din bucuria românilor de atunci. La mulţi ani, dragi botoşăneni! La mulţi ani, dragi români!”
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu:
,,Este ziua în care s-a creat statul naţional unitar român. Ne-am conservat, indiferent de vremuri, sufletul naţional. Astăzi, 1 Decembrie, este ziua în care fiecare cetăţean trebuie să se simtă mândru de numele de român, să cinstească memoria celor care au luptat. Ca români trebuie să recunoaştem importanţa actului din 1918 şi avem obligaţia de a păstra unit poporul român. Prin funcţiile publice pe care le deţinem, avem obligaţia de a-i face pe semenii noştri să fie din nou mândri de ceea ce sunt, avem obligaţia de a le implementa sentimentul de patriotism în sufletul românilor. La mulţi ani, România! La mulţi ani, Botoşani!”
Primarul Municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc:
„Sărbătorim astăzi la Botoşani, aici în inima oraşului, lângă momunentul închinat eroilor, Ziua Naţională a României. Gândurile noastre se întorc cu 95 de ani în urmă, când la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, în faţa a peste 100.000 de oameni era proclamată unirea Transilvaniei cu ţara, fapt ce consemna făurirea statului român unitar. Această epocală realizare, încununând dorinţa de secole a românilor de a se vedea împreună între aceleaşi graniţe, a fost obţinută în urma unor uriaşe eforturi militare, politice şi diplomatice, în care întreaga naţiune a acţionat, cu vigoare şi nestrămutată credinţă în victorie, în aceeaşi direcţie, fără altă ţintă, decât deplina unitate naţională. România Mare nu este opera nici unui scriitor, nici unui om politic, nici unui partid şi nici unui guvern. Ea este opera naţiunii române, realizată într-un moment astral, printr-un uriaş efort colectiv, potenţat de afirmarea plenară a conştiinţei naţionale, controlat de fruntaşii politici şi călăuzit cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. Cu gândul la 1 Decembrie 1918, trebuie, ca dincolo de recunoştinţa ce o datorăm făuritorilor statului naţional unitar, să ne angajăm să ducem mai departe visele acestora, să facem din România o ţară prosperă, egală pentru toţi cetăţenii ei, demnă şi puternică între naţiunile lumii. Sunt convins că noi, botoşănenii, asemeni tuturor românilor, vom face tot ceea ce ne va sta în putere pentru împlinirea acestei datorii. La mulţi ani, România! La mulţi ani, tuturor!”
Dincolo de organizarea oficială ireproşabilă a evenimentului, şi de prezenţa personalităţilor bine cunoscute, vă propunem să vă semnalăm şi prezenţa celor mai puţin cunoscuţi. Prima prezenţă marcantă e cea a ,,copilului patriot”, un Gavroche al Botoșanilor, venit împreună cu delegaţia prof. dr. Daniel Botezatu, copil care cu mândrie a purtat înfăşurat un drapel românesc în timp ce a depus o floare la monumentul eroilor. A doua prezenţă marcantă, strict în ordine cronologică, e cea a delegaţiei de la Casa Corpului Didactic, condusă de Silvia Diaconu, când o mulţime de copii, coordonaţi de prof. Valerian Ţopa au depus, cu simţ patriotic, flori. Şi ultima, dar nu cea din urmă, a fost prezenţa prof. Mihaela Barbacaru, însoţită de asemenea de un grup de elevi, ce au depus flori. Am remarcat: prof. Mihaela Barbacaru a fost singurul profesor care a reprezentat o instituţie şcolară, respectiv Şcoala nr. 6. Pentru că dincolo de toate, acesta e obiectivul pentru care an de an se defăşoară asemenea eveniment: de a păstra vie în memorie faptele măreţe ale strămoşilor noştri! Şi cum se poate realiza acest lucru mai bine decât prin implicarea directă a elevilor în efervescenţa manifestărilor.
Post Scriptum. Am trimis spre publicare, pe 15 noiembrie, un comentariu de tip ,,rugă”, în care ostentativ am repetat termenul de curaj. Paradoxal, am ajuns să avem nevoie de curaj pentru a purta hainele naţionale, pe când americanii plătesc sute de euro pentru o ie românească! De fiecare dată istoria se repetă: comandă de coroane, depunere şi apoi le dăm găluşte, fasole, cârnați ca să le închidem gura şi-apoi se pleacă… Nu vreau să par absurdă, dar chiar aş avea o deosebită plăcere să văd că x,y, z, toţi fie aleşi, fie plătiţi din bani publici, au măcar iniţiativa de a fi însoţiţi la depunere de coroane de 2-3 copii îmbrăcaţi în costum naţional, dacă lor le e rușine.
Şi din respect pentru orașul în care m-am născut am preferat să rămân pe aceste locuri, cu toate că ar fi fost un adevărat experiment un drum spre Nordul Bucovinei, unde, acolo, duminica vezi zeci de oameni roind în portul strămoşesc. Mă mai întreb: cum arată o Zi Naţională în acele ţinuturi?!
Şi uite, curajos a fost doar Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Am spus-o şi o repet: sunt ,,atee” din punct de vedere politic, motiv pentru care îmi permit să spun: Felicitări Domnule Preşedinte, pentru curajul de a vă respecta poporul şi pentru curajul de a purta portul popular la Ziua noastră Naţională!
Felicitări profesorilor Dorina Barbacaru şi Valerian Ţopa pentru înaltul act didactic înfăptuit!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
[…] Sursa:http://www.luceafarul.net/cu-mic-cu-mare-la-ziua-nationala-a-romaniei-in-botosani […]
[…] Iată și câteva considerații care ne onorează, din partea revistei de cultură ”Luceafărul”: http://www.luceafarul.net/cu-mic-cu-mare-la-ziua-nationala-a-romaniei-in-botosani […]
Domnule redactor, multumim pentru aprecieri ! Adevărul este că anul acesta am fost acolo la inițiativa elevilor și părinților. Nu ne-a impus nimeni să mergem!
http://scoala6botosani.wordpress.com/2013/12/01/suntem-mandri-ca-suntem-romani/