POESIS… Mircea Paul IORDACHE

GIOCONDA
(IMPRESII PARIZIENE)

Aşa îngândurată, cu ochii larg-deschişi,
Tu pari o căprioară ce iedu-şi ocroteşte,
De fiarele pădurii, de ghearele de lincşi,
Şi-ai vrea, deşi firavă, să lupţi tu, bărbăteşte.

Aşi vrea să fiu Orfeu şi să-ţi vrăjesc privirea,
S-alung din juru-ţi neguri şi să adun lumina,
În ochii verzi, sălbatici, găsind izbăvirea,
Să îmblânzesc pădurea, sfidând-o pe Fortuna.

Deşi pari a fi Venus, de fapt, eşti Diana,
Cu vii săgeţi în tolbă şi gamba încordată,
Misterioasă-n toate, zeiţă Selena,
Din ceţuri te descoperi acum, întâia dată.

Cu sete îţi absorb săgeata din privire,
Trăind ardent destinul cerbului săgetat
De arcul zeiţei, aflată-n urmărirea
Aceluia ce-i privise trupul îmbăiat.

5-august-2010

TURNUL EIFFEL
(ASCENSIUNI PARIZIENE)

Între cele patru picioare gigantice
ale unui dinozaur din oţel,
eu par a fi oul,
adăpostit pentru eclozare.

Gâtul mezozoicei reptile ferecate
susţine un minuscul craniu,
ce se adapă direct din nori.

În măruntaiele oţelite ale gigantului,
sunt absorbit printr-un picior –
de parcă, dinozaurul ar fi gasteropod.

Mai apoi, prin verticala gâtului,
sunt proiectat spre maxilarul ce mestecă, din când în când,
semeni de-ai mei.

Era ziuă când am întâlnit umbra uriaşului…
Acum, iată, orizontul crepuscular este roş-violet.

Acolo, jos, se dezvăluie o imensă stea de mare, petrificată,
călcată în picioare de acest saurian…
Şi totuşi, steaua este vie –
toate braţele irizează mirifice fosforesecenţe .

Capul reptilei ciclopiene îşi roteşte continuu
fulgerul unicului ochi.

Pentru o clipă,
creştetul meu este mângâiat de raza umblătoare….
În imensitatea acelei clipe, simt că am devenit zeu; apoi …
Apoi urmează prăbuşirea în bezna nopţii pământene –
ca un Icar.

Pe pământ, mă metamorfozez din nou:
acelaşi călător singuratic, prin acelaşi furnicar omenesc…
29 august 2010