Primit pentru publicare de la autor, Vasile Lefter, 25 martie 2014.
Editor: Lucian Manole, 25 martie 2014

TABLETA ( de… MARTIE)
STRIGĂTUL  GENERAŢIEI  TINERE

O întrebare mai veche mi-a fost readusă în minte printr-o scrisoare trimisă de un fost elev, student în ultimul an la o facultate de stat. De ce oare profesorii, ciclic, cred că generaţia prezentă este mai puţin pregătită decât cea anterioară ?  Pe ce se bazează această repetabilă placă roasă de vreme şi plină de zgârâieturi, folosită mereu în învăţământul românesc?

Fostul meu discipol îmi derulează cu detalii scenariul-seminar al unei întâlniri cu studenţii din an terminal dintr-un mare centru universitar, având ca temă « tragerea de urechi » a auditoriului.

Magistrul, obişnuit cu asemenea” şedinţe”, responsabil cu morala după cât se pare, le-a reproşat studenţilor că nu învaţă destul pentru viitorul profesional, că nu se gândesc la costurile enorme pe care le face statul, începând de la grădiniţă şi până la terminarea facultăţii etc.

Divinizarea statului ca binefacere pentru cetăţenii lui nu prea a căzut bine în urechile frumoşilor tineri studioşi. Problema e de actualitate. Mulţi dintre noi uităm că uneori statul e chiar o frână pentru progres. Suntem tentaţi să discredităm generaţia tânără, luând excepţiile drept regulă. Eroare impardonabilă!

Oricât ar părea de trandafiriu, suntem nevoiţi să recunoaştem, eu o fac întotdeauna cu plăcere, că actuala generaţie tânără e admirabilă luându-se la luptă cu inerţia, cu schematismul, cu lâncezirea în tipare moştenite. Nimeni nu poate contesta racordarea tinerilor la ritmurile vieţii moderne, dar şi implicarea în rezolvarea problemelor economico-sociale.

Este greşită premisa că statul este o entitate care, în primul rând, funcţionează şi, în al doilea rând, ne vrea binele.

Am rămas profund impresionat de profunzimea acestor reflecţii venite tocmai de la această „generaţie ratată”,.de la un viitor plătitor de taxe în România de mâine.

De multe ori, ca argument suprem în preamărirea statului, moralizatorii le cer tinerilor să răspundă de ce nu au mers la facultăţi private. Răspunsul acestora e unul matur şi corect. Învăţământul privat, din punct de vedere calitativ, deocamdată, nu poate concura cu cel de stat în ceea ce priveşte calitatea instruirii.

Moralizatorii oficiali sau de ocazie se lansează stereotip în punerea etichetei de „generaţie ratată”. Uită prea uşor că, de fapt; această generaţie e formată de ei înşişi. De fiecare dată, generaţia care vine strânge mizeria făcută de maturi. A nu se uita!

Cele relatate de discipolul meu, unul din miile pe care am avut norocul să-i îndrum, nu resping sfatul înţelept al vârstnicilor. Lasă de înţeles că tinerii au mare nevoie de încredere, fiindcă sunt  „pariul” societăţii academice.

Să recunoaştem că asemenea întâlniri cu intenţie exclusiv moralizatoare nu mai sunt pe placul tineretului şcolar şi universitar. Orice tânăr, în orice moment, ţi-ar putea reproşa că nu ai dreptul să-l judeci, deoarece nu-i cunoşti povestea, nu-l cunoşti ca om şi nici nu ai harul de a-i prognoza traiectoria vieţii.

Ca şi florile, tinerii au nevoie de multă dragoste!