Primit pentru publicare: 18 ian.2015.
Autor: Gheorghe MEDIAN
Publicat: 18 ian.2015
Onorându-şi statutul şi acordând consideraţia care i se cuvine celui mai mare poet român, Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean Botoşani, a organizat şi vernisat în ziua de 15 ianuarie, expoziţia « Porni Luceafărul ». Frumoasa sală polivalentă a Muzeului Judeţean de Istorie a fost gazda acestei expoziţii, care, în opinia muzeografului Maria Diaconescu, este « cea mai frumoasă expoziţie dedicată lui Mihai Eminescu organizată la Botoşani, până acum ».
Expoziţia, prima manifestare din acest an a muzeului, destinată publicului – cum a ţinut să sublinieze în cuvântul de deschidere, realizatorul acesteia, şeful secţiei Memorialistică a Muzeului Judeţean, doctorul în istorie Segiu Balanovici – este rodul colaborării instituţiei organizatoare, cu Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale şi Cercul Militar Botoşani, o colaborare devenită tradiţională, cu un impact deosebit în rândul iubitorilor de cultură botoşăneni.
Ca de obicei, manifestarea a fost onorată de un numeros public, de reprezentanţi ai mass mediei locale, dar, din păcate, ignorată total de oficialităţile locale, care au optat pentru manifestările legate de acordarea Premiului Naţional de Poezie « Mihai Eminescu », desfăşurate la Ipoteşti şi în diverse instituţii din Botoşani.
Expoziţia « Porni Luceafărul » oferă, pentru prima dată, vizitatorilor, prilejul de a vedea o serie de documente de excepţională valoare documentară şi memorialistică păstrate în fondurile Serviciului judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, între care Registrul de naşteri şi botez al Bisericii Uspenia, din anul 1850, în care este consemnată data naşterii poetului -15 ianuarie şi a botezului acestuia -21 ianuarie 1850. Acest document, dată fiind importanţa sa documentară şi memorialistică, credem că ar putea fi singur, obiectul unei expoziţii, care ar avea succes, oriunde în ţară.
Dintre documentele referitoare la familia poetului, pot fi văzute certificatul de căsătorie al surorii sale mai mari, Aglae cu Ioan Drogli, din 7 ianuarie 1871, precum şi actele de deces ale părinţilor, Gheorghe şi Raluca Eminovici, din 9 ianuarie 1884 şi respectiv 15 august 1876, şi al fratelui Iorgu, din 2 noiembrie 1873.
Alte documente, la fel de interesante, se referă la demersurile făcute, în anul 1924, de Comitetul de iniţiativă condus de senatorul Petre Irimescu, fost prefect al judeţului Botoşani, în vederea cumpărarii casei copilăriei lui Mihai Eminescu, din Ipoteşti, pentru amenajarea în interiorul acesteia a unui muzeu dedicat poetului şi la protestul locuitorilor satului Cucorăni către prefectul judeţului, din acelaşi an, împotriva demolării casei căminarului Gheorghe Eminovici de către proprietăreasa moşiei Ipoteşti, Maria Papadopol. Mai amintim, lăsând vizitatorilor plăcerea să descopere ineditul celorlalte documente de arhivă expuse, un ultim document care a generat intense discuţii în epocă : petiţia locuitorilor comunei urbane Botoşani către Consiliul Judeţean, din 27 mai 1887, de a i se acorda un ajutor bănesc poetului bolnav, aflat în acel timp în oraş.
Evocarea personalităţii lui Mihai Eminescu nu putea să nu facă referire şi la opera sa. Acest aspect a fost acoperit de lucrările de grafică şi grafică pe calculator, realizate de pictorul Victor Foca, artist plastic botoşănean, membru la Uniunii Artiştilor Plastici din România, a cărui preocupare constantă pentru opera poetului, datează de mai bine de două decenii.
Lucrările expuse de Victor Foca, unice în peisajul artelor plasice româneşti, ilustrează poezia eminesciană nu prin imagini sugerând concretul, ci prin trimiterea la universul de idei care le-a dat naştere. Această nouă şi inedită viziune este realizată prin îmbinarea unui rafinat şi precis joc de forme geometrice : puncte, cercuri, spirale, linii drepte sau întretăiate în unghiuri cu deschideri variate, cu o cromatică savant elaborată, care dă tensiune imaginilor şi induc ideea perfecţiunii versului eminescian. Inedită pentru cei mai mulţi dintre cei care obişnuiesc să treacă pragul sălilor de expoziţie, noua perspectivă asupra liricii eminesciene propusă de Victor Foca, ne demonstrează câte şi nebănuite căi de pătrundere în universul poetic al Luceafărului poeziei româneşti pot fi încă descoperite şi cât de mici şi neînsemnaţi sunt cei care consideră că despre Eminescu nu se poate vorbi decât la timpul trecut, că nimic nou, în privinţa operei sale, nu mai poate fi spus.
Nu putem încheia această succintă cronică, fără a aprecia inspirata ideie a organizatorilor de a expune, alături de lucrările pictorului Victor Foca şi câteva valoroase piese de sculptură mică, reprezentându-l pe Eminescu, aflate în patrimoniul Secţiei de Artă Muzeului Judeţean, dintre care remarcăm pe cele semnate de Oscar Han, Zoe Băicoianu şi Aurelian Donisă.
Vernisajul expoziţiei a fost însoţit şi de un simpozion dedicat lui Mihai Eminescu, în cadrul căruia directorul Serviciului Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, doamna Rodica Cracană, a vorbit despre patrimoniul eminescian al instituţiei pe care o conduce şi evident despre documentele expuse, doamna Ana Florescu, muzeograf principal în cadrul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean s-a referit la controversele în jurul datei de naştere a lui Mihai Eminescu, doctorul în istorie Florin Ştirbăţ, muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie a adus în discuţie opiniile politice ale poetului, iar Gheorghe Median a prezentat, sintetic, grafica pictorului Victor Foca.
Interesantă, din toate punctele de vedere, expoziţia « Porni Luceafărul » constituie un eveniment care merită să fie consemnat şi un bun început de an pentru Muzeul Judeţean, care, încă odată, demonstreză că este una dintre instituţiile de prim rang ale Botoşanilor.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…Aprecieri și felicitări, cu tot respectul!
Felicitari pentru expozitie!
Muzeul Judetean Botosani are posibilitati sa organizeze expozitii diverse pe 15 ianuarie si 15 iunie, dedicate lui Eminescu. Colectionarii din Botosani pot aduce exponate dedicate lui Eminescu- numismatica, filatelie, carte veche etc.