Pop Stelu…la răscruce de Drum…

 drumul meu, cel fără nume

Doamne, Dumnezeul meu,
Ţie , Îţi mulţumesc
că M-ai adus aici,
aici la început de drum.
Tu, mi-ai dăruit o fiinţă dragă,
cum alta nu e pe lume,
o fiinţă dragă,
cu numele de Mamă,
prin ea am primit în dar viaţă,
prin ea am învăţat să privesc,
prin ea am învăţat să zâmbesc,
prin ea am învăţat să plâng şi să iubesc-
toate le-am învăţat prin ea;
să păşesc, să întind mâna,
iubire să primesc,  iubire să dăruiesc,
cuvinte dragi în taină să rostesc,
şi…Doamne, cât de mult,
cât de mult dor să dăruiesc.

Pe drumul meu, cel fără nume,
am întâlnit şi flori şi spini-
dorinţa de a face bine,
te răsplăteşte, uneori, cu mărăcini,

dar binele nu se măsoară-n faptă,
ci în iubire-bunătate, Prietenie-
când ţi-ai deschis sufletul spre oameni,
păşeşti încet, încet spre Nemurire.

Cu Tine, Doamne, am păşit, apoi,
pe drumul meu, ce ia un nume-
când am căzut, M-ai ridicat,
când am negat, Tu, M-ai iertat…
eu am roşit,  când am greşit,
Tu visele-mi le-ai răstignit…

şi toate, Doamne, pentru ce?
să dau iubire lumii?
să dau viaţă?
sau, poate un Rost drumului meu,

Drumului Meu
cu numele…de Viaţă.

toată lumea plânge…

 în fiecare zi păşec pe drumul meu,
pe drumul destinat doar mie,
uneori, nu văd pe nimeni în jurul meu,

doar oameni care  trec,
şi nu se opresc din drum lor,
ei trec, atâta doar, doar trec…

păşesc spre ei cu sufletul deschis şi dezbrăcat,
de drumul meu predestinat,
întind o mână, dăruiesc o floare,
un zâmbet, o caldă-îmbrăţişare,
iubirea  din preaplinul frumuseţii mele interioare,
dar câteodată, pe mâna mea întinsă
se preling lacrimi din durerea lumii,
a lumii ce trece pe drumul ei, pe drumul meu…

uneori, toată lumea plânge-
plânge din durerea iubirii neîmplinite,
uneori, toată lumea plânge-
plânge de fericirea iubirii regăsite,

uneori, toată lumea plânge…

P.S.