Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Cu suveica şi acul la Târgului Meşterilor Populari, Ediţia a XI-a, Botoșani – 2016

Primit pentru publicare: 16 aug. 2016
Autor:  Prof. Maria ZOIȚANU
Redactor: Cezara ROMAN
Editor: Ion ISTRATE

 

Cu suveica şi acul la Târgului Meşterilor Populari, Ediţia a XI-a, 2016

Vineri, 12 august 2016, a avut loc deschiderea Târgului Meşterilor Populari, Ediţia a XI-a. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani s-a bucurat de sosirea meşterilor populari din judeţele Vâlcea, Prahova, Mureş, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Galaţi şi Botoşani.

Alături de aceştia au participat directori ai instituţiilor de cultură din Botoşani, care prin prezenţa domniilor lor au onorat indirect atât efortul celor invitaţi din întreaga ţară, cât şi manifestarea propriu- zisă.

Printre meşterii invitaţi au fost şi dintre aceia care au obţinut premii la târgurile consacrate şi de renume din ţară: Iordan Guşatu-Trofeul Bucovina, Ediţia a XXI-a, Suceava, 2016; Moldovan Virgil-Premiul de creaţie în artă populară la Festivalul “Lada cu zestre”, Ediţia a XI-a, Piatra Neamţ, 2016; Mocanu Marcel-Marele Premiu la Târgul Naţional de Ceramică “Cucuteni-5000”, Ediţia a XXXII-a, Iaşi, 2016.

În discursul referentului etnograf Margareta Mihalache au fost punctate aspecte importante legate de meşteşugurile traditionale, Domnia sa amintind faptul că niciodată cultura populară nu a existat şi nu va exista fără dimensiunea sa fundamentală: tradiţia, ba mai mult a precizat că fără aceasta cultura populară va intra într-un proces de degringoladă şi desacralizare. De asemenea, a amintit că marele etnograf Petru Caraman a afirmat dintotdeauna că meşteşugurile sunt o împletire a pragmatismului cu arta. În acest sens, referentul etnograf a completat că expoziţiile cu vânzare de pe Pietonalul Unirii Botoşani au un caracter utilitar, dar îngemănează şi un dicţionar de simboluri specific românesc.

A fost apreciată onestitatea meşterilor populari care au răspuns invitaţiei Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani,  deoarece în această perioadă au fost organizate târguri în întreaga ţară,  şi aceştia au fost asiguraţi că se bucură de tot respectul comunităţii botoşănene.

În final, referentul Margareta Mihalache a conchis printr-un citat care aparţine marii personalităţi Al. Tzigara Samurcaş: „Datoria de a culege aceste testimonii ale trecutului trebuie să o împlinim, chiar dacă printr-o orbire momentană nu am fi cu toţii convinşi de însemnătatea lor artistică sau culturală”.

Mărturisesc cu îngăduinţa dumneavoastră că acestea au fost vorbele pe care le-am adresat invitaţilor:

Aproape de sfârşit de vară
De aici, din nord de ţară,
Vă urăm  din suflet „Bun venit!”
La Târgul Meşterilor Populari al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, organizat cu mare grijă şi pasiune de referent etnograf Margareta Mihalache.

Cârcotaşii vor spune că la această ediţie sunt puţini meşteri. Eu, cu mâna pe inimă, mărturisesc că aici au fost invitaţi doar meşterii adevăraţi, care ştiu să facă demonstraţie (de lucru de mână) dar şi educaţie.

Noi, meşterii, vrem să arătăm tinerilor (şi nu numai) că în lăzile de zestre ale înaintaşilor am descoperit adevărate comori.

Cu suveica şi acul, femeile au ţesut firele dar şi gândurile şi sentimentele lor demne de apreciat.

Dorim să ducem mai departe ceea ce am moştenit. Mai mult, vrem ca toţi să înţeleagă că lucrul de mână făcut corect şi cu pasiune devine operă de artă. Încercăm să-i obişnuim pe privitori cu ceea ce este autentic, ca să se ferească de ceea ce este fals (făcătură) şi  pentru a şti care este diferenţa dintre un motiv lucrat manual şi unul lucrat la maşină prin nu ştiu ce ţară de pe alte continente.

Botoşănenii s-au obişnuit cu aceste sărbători ale meşteşugurilor, dansului şi cântecului popular, le aşteaptă de fiecare dată şi ar fi păcat să nu se menţină organizarea acestor întâlniri de suflet şi în anii care vor urma.

“Acum vă poftesc să gustaţi
Din acest colac galben-auriu,
Făcut din cel mai bun grâu,
În care au fost frământate
Doar gânduri curate,
Cu urări de sănătate
De zile senine şi de bucurii pline! “

                                             Prof. Maria Zoitanu
                                            (membră a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova)

Margareta,Targ,

Targ,Margareta

Targ Bt Margareta



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania