BORIS MARIAN

Seros și serioși

O clipă ca o criptă-n miniatură,
Din gol în gol, noi revenim,
Formol pentru acele clipe moarte,
Ne durură clipele, anii, pretenii, dușmanii,
Că nu om să nu fi  smuls o lăcrămioară
Măcar o dată, doar o dată-n gheața lui.
De astăzi nu sunt cel de ieri,
Adio păduchioșilor cu creier,
Că telectualul prefăcut în greier
Mai scapă de potop, hop-țop.
Mantaua dumitale are găuri,
Un fel de Chaplin  între dinozăuri,
Bunicul meu, bătrânul Leib se rușinează
În cemetirul  înflorit precum o oază.
*********************************
Frica de atingere naște vise,
iubirea ca și ura se contopise,
atunci inventăm percuția,persecuția
glaciațiunile și  Iakuția.
Panica vine din noi și se întoarce,
Ritmul nașterii îl cunoaște și toarce
Pisica divină, femeia deplină,
tu ești invizibilă. Așa vrei? Felină. .
Ești centrifugă, căprițo, lucindă
O mână scrie pe alta-n oglindă
Tu ești măsura , tu, numai tu.
Îmi place vuietul  cascadei , uuu!
Iar  veșnicia de la  spital
Se va muta în carnaval.
Privirea femeii, mai iute ca gândul.
Nu  remaia  visul, străfundul,
Uită cuvântul timp,  peste tot,
aerul, uită-l, biet hotentot..
Eu iubesc greșelile tale,
Punți către cer nu există, portale,
urmele pașilor tăi  peste tot.
Nu suntem rug, zeule Tod.
Doamne ferește,  floarea de cactus
Nu e nici puzzle, este un casus,
asta-i ceva nou pentru mine,
nu existăm, ți-am spus într-o vineri,
Legi,  păpădii, academii,
Inteligențe de bidivii.
Într-un poem se vede un taur,
de la Atena se face maur,
îngerul  fraged   lipește pe noi
maci, ne arată  drumul spre roi.
Omnia fluunt, șoptești, ambulanța
Aleargă  spre cazinou, la Constanța,
Trec caravane  cu morți  ca șofranul,
Doarme sub pod  Priapus golanul.
Am să o caut pe doamna cu tocuri,
Însă mi-e teamă că nu mai sunt locuri,
Toți se întreabă, toți se omoară
Cu un de ce și o țigară.
Nu ai dreptate – de ce? Ai promis.
Nu-i nicio lacrimă în Paradis,
Prea mult iubești albul, Mefisto,
Vicleana culoare a unchiului Nistor
că vârcolacii  și aurolacii
i-au luat ce trebă  ca și nădragii.