Primit pentru publicare: 15 Nov. 2017
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 16 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Strugurii din via lui Aron Pumnul au rămas neculeşi…

La sfârşitul săptămânii trecute, printr-o fericită întâmplare am reuşit să ajung, pentru câteva zile, în “Mica Vienă din Bucovina”, oraşul în care aproape fiecare stradă aminteşte de un nume sau un eveniment românesc. Şi aşa cum îmi propusesem la plecarea din ţară, unul dintre obiectivele vizitate l-a constituit casa în care a locuit Aron Pumnul, cărturarul şi mentorul atât de iubit de Mihai Eminescu.

Situată pe strada cu acelaşi nume, la numărul 19, casa este veche de aproape 200 de ani, fiind construită într-un autentic stil moldovenesc. Ea a fost locuită de Aron Pumnul încă din primii ani ai sosirii sale la Cernăuţi şi până la sfârşitu-i tragic şi prematur (12 ianuarie 1866). Sporadic, între 1858 şi 1866, aici a fost găzduit şi Mihai Eminescu, pe care Pumnul îl iubea foarte mult şi căruia, în ultimii săi ani de viaţă, îi încredinţase biblioteca gimnaziştilor.

În prezent casa se află într-o stare avansată de degradare, de multe ori aceasta constituind loc de refugiu pentru persoanele fără adăpost. Deşi am găsit poarta de la intrare legată cu un lanţ încuiat cu lacăt, gardul care o protejează poate fi uşor sărit, fie de către oamenii străzii, fie de câinii care şi-au găsit adăpost în zmeurişul înalt din curte.

În ultimii ani, casa profesorului Pumnul a constituit obiectul a numeroase iniţiative de reabilitare, care prevedeau inclusiv deschiderea aici a unui muzeu memorial. În 2014, premierul Victor Ponta, aflat în plină campanie electorală, a vizitat casa şi a promis că guvernul va aloca 250 mii de euro pentru renovarea şi amenajarea acesteia. Dar n-a fost să fie aşa, premierul pierzând cursa pentru preşedinţie, iar guvernul său va fi demis după tragedia de la “Colectiv”…

În comunitatea românească din Cernăuţi se comentează şi faptul că, cu câţiva ani în urmă, a fost numit un director al viitorului muzeu. Dar, dureroasă constatare, deoarece de fiecare dată iniţiativele de la Bucureşti au rămas numai la stadiul de bună intenţie, persoana în cauză a ajuns astăzi doar păstrătoarea retribuită a cheii “muzeului”…

Sar “pârleazul” şi intru sfios în curte. În dreapta, pe o alee din dale, năpădită de buruieni, veghează bustul Poetului, operă a sculptorului bârlădean Marcel Guguianu. La gât îi atârnă o bucată dintr-o panglică tricoloră, rămasă de cine ştie când. Un câine din zmeurişul din spatele bustului, deranjat de prezenţa mea inopinată, mă latră furios. În faţă, casa aflată în paragină, uitare, nepăsare…

Trec pe sub bolta de vie, încărcată cu ciorchini negri şi mustoşi, urc sfios scările subrede şi mă opresc în cerdacul de lemn invadat de frunze uscate. În faţă şi în dreapta, două uşi vopsite în verde, “operă” a ultimilor locatari, blochează intrarea în casă. La un cât de mic efort sunt convins că ar putea fi repede descuiate. Mă uit prin geamurile prăfuite şi rămân stupefiat: pe jos, grămezi de tencuială căzută din tavan ori de pe pereţi, porţiuni putrezite de podea, pânze de păianjeni…

În spate, “peisajul” este şi mai cutremurător: pereţi plini de igrasie, cu tencuiala căzută, geamuri gata să cadă din balamale, o magazie a foştilor locatari aflată şi ea în paragină, înconjurată de tot felul de resturi aruncate la întâmplare.

Părăsesc cu durere în suflet casa lui Aron Pumnul, apăsat de condamnabila nepăsare de care dăm dovadă adeseori. Trec pe lângă bustul lui Eminescu şi, brusc, în memorie îmi revine “tragedia” bustului dispărut, în 1999, la Odessa. Aşa cum eu am putut pătrunde nestingherit în curtea casei, de ce nu şi o persoană rău intenţionată ar putea proceda la fel, fie în plină zi, fie la adăpostul întunericului, şi ar distruge sau fura bustul marelui Poet? Sau, Doamne fereşte, ar da foc casei nepăzite! Ori cine ştie ce altă grozăvie ar putea provoca…

Anul viitor, la 27 noiembrie, se va aniversa bicentenarul naşterii lui Aron Pumnul. Sper că până atunci ne vom trezi la cruda realitate şi vom face ceva pentru a salva de la distrugere casa marelui cărturar, dar şi una dintre mărturiile cele mai palpabile a prezenţei cernăuţene a lui Mihai Eminescu. Doamne ajută!