Jan TRISTEA

mormântul viselor mele

și ninge
si ninge
în vreme de decembrie
decembrie!
decembrie-i la început

ieri din a zilei teamă
căutându-mi lopata
pentru a-mi răscoli trecutul
m-a vizitat groparul
cel mai proaspăt prieten
gropangiul
să-mi arate abisul
mormântul viselor mele
unde va fi înlopătată
moartea iluziilor deșarte
un mormânt al viselor mele
un mormânt falnic în profunditate
cu sute de polițe
unde vor sta visele moarte
linșate de moarte

și ninge
si ninge
într-u’-nceput de decembrie
omătul funerar înălța-se-va
într-o alegorică structură
peste mormântul viselor mele

e un gest legic
o resetare a unui ciclu de viață
un an și atât

în primavară
topindu-se-va omătul
și gheața
din crucea înfiptă cu grijă de moarte
șiroaie vor curge
spre marea cea mare
inundând în treacăt liniștite lacuri
și
spălând de mucegaiuri
nuferi galbeni
nuferi albi și roșii
astfel
resetarea-i gata
și începe o nouă ramură
a trunchiului din viață
cu alte vise
cu altă moarte
cu altfel de resetare