Poem de Marin IFRIM

Născut în ceruri limpezi

Îmi iubesc copiii în mod egal, nu sunt filozof, abia acum înțeleg cum
Unii și alții au stins neamuri întregi, aici, în această țară ocupată de rău.
Sunt copiii acestei țări. E tributul meu de patriot nepatriotizat. Sunt în
Țara familiei mele. Îmi iubesc oglinda în ochii căreia mă uit dimineața:
O femeie și nu doar atât. Nu sunt făcut pentru ură. Când mama m-a
Născut a devenit ninsoare caldă, sân cosmic, în toiul nunții am fost
Botezat ”Copilulul miresii”. Tata a fost mai grăbit decât rachetele
”Patriot”. Viața mea e viața copiilor, a iubitei, a mamei și a Tatălui. Sunt
Născut în ceruri limpezi. Am supt lapte de spoitoriță cu fustă mai lungă
Decât toate minele de aur din lume și cu niște sâni bine clădiți. Încă
O mamă, ca să nu mai vorbesc de Maica Domnului. Viața e viață, e ceva
Ce nu se poate trăi decât dacă simți cum peștele se plimbă prin apă.
Am iubit tot ce era de iubit. Și nu am rămas singur. Mă vede și pe mine
Cineva. Vorba ceea: ”Cineva acolo sus mă iubește”. Am tot ce îmi trebuie.
Am și golurile de care duc lipsă metafizică. Pot iubi și asta contează.
Parcă aș lucra într-un laborator științific. Sunt răsfățat. S-ar putea să
Reinventez iubirea. Lucrez și nu am voie de fonduri și funduri de la
Guvern. Am o anatomie financiară plină cu lipsuri. Nu sunt falit. Sunt!