ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Marin IFRIM

Prozopoem

Când voi fi în cimitir, pe sub stele cu chimir, și cu iarbă din belșug mă voi duce la cucoane, la cele fără balcoane, că-n pământ nu e ca-n zbor, să fii pentru toate cele,  numai aripi, numai stele. Și-oi găsi sub iarbă grasă inclusiv a mea mireasă, și-oi tot plânge între sfârcuri mari și delicate ceruri, cu paharul într-o mână și cu doamna într-o rână, ca să-mi fie rostul plin, din iubire să devin, și-n iubire mă tot duc, cuc de cuc ca ceasul cuc, cum mă culc cum mă apuc de visanii pioșite, de iubite răscolite, și sunt tot ca și n-aș mai fi, apă, glod, lumină grea, tot ceea ce nu mi-aș vrea. Am în cale o femeie, un fel de Cale Lactee, cerul plin  de cununii, și de astre armonii, o iubire irinată, că iubesc ca niciodată. Plin cu armele pe mine, dau cu zei din zei în mine. Am tezeul de la tată și iubirea de Florii, mama mea fiind doar o floare, astăzi de ziuă-n Florii, mama mea e în pustii, e plecată unde știu, c-o să fiu când va veni să mă ia doar de Florii. Mama mea, și fica mea, și nepoatele cu ele, asta-i lumea lumii mele. O să mor de bucurie, vesel ca o sonerie, când, la ușa mea minoră, bate vânt dinspre o soră. O să mor de dragul vostru, nici ca rege nici despot, peste rosturi fără tot, înainte, undeva, viața mea e viața voastră. Și vă pup pe cruce, viața voastră dinspre dulce,  viață dragă scumpă centimă, amănunt dinspre divină.