CODRULE FÂRTAT
Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
CODRULE FÂRTAT
Primit pentru publicare: 07 Dec. 2019
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef – Revistei Luceafărul
Publicat: 07 Dec. 2019
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
S-au terminat roade-n hotar, cernute-au fost de hoți
Și scormonit-au sân de glie cătând ascunse-averi,
Tot ce a fost din neamul nostru s-a risipit sub roți
Cherind în zări departe nouă spre țări făr de poveri.
Nu plânge, codrule fârtat!… fii stană peste țară
C-ai să renaști dintr-un sfârșit cu-n val de început,
A tale lacrimi nasc puieți ce-or crește-n ceruri iară
Căci rănile în fraged trup cu toate te-au durut.
Tu, codrul meu, frumos bărbat, nu plânge de pomană
Ci întărește-ți scoarța aspră să rupă barda lor,
Tăind copac, să crească alții, mai groși sub grea coroană
Făcându-le în ciudă azi cum tu renaști cu spor.
Coboară-al tău frunzar uscat și cerni cu frunze glia
Să-astupe-n toamnă val frumos cu iz de ruginiu,
Căci frunza ta, vicleană e, sub tril de ciocârlie
Și tot ce-i mort, va naște viață… și va rămâne viu.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Am fost frate cu românu,
Ştefan SILVA
-Codrule,codruţule,
Unde eşti drăguţule,
Că de când ne-am despărţit,
Te caut necontenit,
Nicăieri nu te-am găsit.
-Nu mă căuta prin ţară !
Au venit să mă omoară,
Cu drujbe şi cu topoară
M-au făcut bucăţi şi pară ,
Şi m-au scos din ţar-afară.
Acum doina n-o ascult ,
Cum o ascultam demult ,
Şi Pădurea de Argint,
A fost pusă la pământ
De ciocoiul cel flămând.
Nu-mi mai cântă mierla vara,
Şi nici cucul primăvara,
A pierit şi căprioara.
Haiducii nu mai au casă,
Cum aveau la umbra-mi deasă,
Şi nici Iancu drept la masă.
-Codrule , codruţule ,
Ce-ai păţit drăguţule ,
Că de când ne-am despărţit ,
Multe rele-ai pătimit,
Frică mi-e că ai pierit.
-Am fost frate cu românu,
Care m-a vândut la spânu,
Fără cuget, fără samă,
Au făcut în ţar-o rană,
Şi pe mine orfan de mamă.
Chiar şi Codri de Aramă,
Au pierit luaţi ca vamă
De străjerii de hotar,
Care ne-au vândut la ţar.
Ducem viață de amar.
Nu-mi mai bate vântul ramul,
Mi-e duşman acum şi neamul,
Mii de ani l-am ocrotit,
Ca un frate l-am iubit,
Iar acum m-a osândit.
-Codrule apele tale ,
Au secat şi-n deal şi-n vale,
Ale tale râuri line,
Au rămas în vis la mine,
Vremea bună nu mai vine.
-Al nostru urs carpatin,
Doborât de un străin,
Nu-şi mai vede chipu-n umbră,
Nu mai vin copoi la sâmbră,
Mioriţa plânge-n strungă.
Iar ai noştri vrednici baci,
Viţă pură de la daci,
Bat la porţile străine,
Cerşind un codru de pâine.
Am ajuns rău, de ruşine.
-Codrule, codruţule,
Te-au tăiat drăguţule,
Şi te-au dus în ţări străine,
Tare-mi este dor de tine,
Dor de umbra ta cea deasă,
Ce mi-a fost altar şi casă,
Dor de cânt de păsărele,
Ce cântau în rămurele,
Toate cântecele mele,
Alinându-mi dorurile.
Codrule! Carpaţii tăi,
Au rămas pustii şi goi,
Pustie mi-e inima,
Că te-au dus din ţara mea,
Plec şi nu te-oi mai vedea.
-Ţine minte frate meu,
Ţi-am fost scut când ţi-a fost greu,
Dacă piere frunza mea,
Va pieri şi ţara ta.
Nimeni n-o va apăra!