Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 19 Febr. 2020
Autoro: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj.- Revista Luceafărul
Publicat: 20 Febr. 2020
© Cosmina Marcela Oltean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Astronomul american Clyde William Tombaugh descoperea planeta Pluto în 1930, la doar 24 de ani. Pe 18 februarie s-au împlinit 90 de ani de la acest eveniment important, de când numele astronomului este asociat cu planeta. Aceasta este descoperirea cu care a râmas în istorie, însă în timpul căutărilor sale printre stele, a descoperit aproximativ 800 de asteroizi și numeroase planete mici, iar prima sa descoperire a fost centura Kuiper. Un asteroid descoperit în 1931 îi poartă numele – asteroidul 1604 Tombaugh.
În copilărie se muta cu familia în Kansas, iar din motive financiare nu a putut urma studiile pe care și le dorea. La 20 de ani confecționa singur diferite tipuri de telescop cu lentile și oglinzi cu care explora spațiul. A realizat o serie de desene ale planetelor Jupiter și Marte și pentru că voia indicații clare, le-a trimis la Observatorul Lowell din Arizona, cu speranța că va primi sfaturi de la cei mai buni din domeniu. Spre surprinderea sa, răspunsul a venit sub forma unei oferte de angajare. A lucrat la Observatorul Lowell între 1929-1945.
Bazându-se pe calculele făcute de Percival Lowell și matematicienii Elizabeth Williams și William Pickering, a început căutarea Planetei X în calitatea sa de tânăr cercetător la Observatorul Lowell. Descoperirea lui Pluto i-a dat ocazia studiilor de licență și master în astronomie la Universitatea din Kansas. În 1980, scria împreună cu Patrick Moore, cartea „Out of the Darkness: The planet Pluto”. Pentru că observarea directă a devenit rară în astronomie, Robert Richardson îl numea pe Tombaugh unul dintre cei mai talentați observatori, alături de Percival Lowell și Giovanni Schiaparelli.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania