Iubirea de oameni

Celor în combinizoane albe din linia întâi !

E târziu, sudoare le curge la miezul nopții,
Luptând cu dușmanul nevăzut ca niște zei,
Doar copiii îi așteaptă în fața porții
Tresărind când văd venind niște femei.

Doctori, asistente, ce nu vin acasă
Stau în spital, se luptă, e o lungă zi…
De moarte nu se tem și nu le pasă
Că de zile întregi n-au putut prânzi.

Dușmanii nevăzuți le par insulte
Ce mai răpun un om în fața lor,
Microbii vin dinspre puteri oculte
Cu gând viclean: vreau să mai omor!

Au vindecat pe unii o lună întreagă
E mulțumirea lor, caldă ca o pâine…
Dar cine poate să-nțeleagă
Durerile aduse de azi și mâine?

Sunt oameni în halate albe trăind drame
În noaptea neagră ca de smoală…
Sunt tați viteji și bune mame,
Vindecători de oameni răpuși de boală.

În liniștea aceasta în genunchi mă las,
Semn de rugăciune pentru voi,
Acum în înaltul și ne uitatul ceas
În trainice cuvinte vă înveșnicesc eroi.