Dumitru PETRAȘ

Minereul iubirii

Ce milă mi se face când văd focul iubirii arzând
Urmăresc cum vântul se dezbracă peste floarea căzută,
Văd și aerul respirând sub brazda mănoasă de plug
Atunci apa se îndoaie ca o sferă în fântână.
Pământul din mine donează pământ
Iarba din ogradă parcă-i un covor țesut
Când zborul bătrân și ruginit coboară să vadă
Cum arde minereul iubirii mereu străbun.
Am tăiat pădurea și trei sferturi din veac
Să pot încălzi clipa secundei pierdute
Exact când telefonul suna fără semnal,
Mâine fac împrumut la banca de credit
Vreau să aduc releul iubirii în sat
Și cu țuica de Rădeni să îmbăt o mireasă.
Hai, vino și tu, femeie, în minereul iubirii,
Vino acasă!