tu erai o fată din Mănăștur
eu băiatul din sud cu accent gramatical timid
în același loc de joacă la marginea copilăriei
– un maidan crăpat de spini și buruieni

eram printre nori pentru că nu știam gustul timpului
iar înghețata avea vârsta vaniliei şi culoarea cartierului

liliacul înflorea întotdeauna la început de mai
atunci nopțile sclipeau ochii negri, iar ziua albastru

pe aleea aceea amintirile se plimbă de mână
şoaptele copilăriei nu s-au întâlnit
si memoria s-a dezbrăcat de cuvinte
cum pomul de frunze
cum bătrânul burg de clipe

din vechime vine primăvara
cerul zâmbește înserarea fetei
despre băiatul așezat la casa lui
dincolo de pădurea ce cuprinde cimitirul oraşului