Lumea contemporană este afectată de fenomenele complexe ale secularizării și descreștinării. Acestea au marcat societățile occidentale, dar ele se propagă și spre țările ortodoxe. Ortodoxia, inclusiv cea românească, are obligația de a ajuta omul contemporan să revină la dimensiunea  spirituală potrivit chemării sale divine. În acest scop, omul zilelor noastre trebuie să conștientizeze faptul că în centrul preocupărilor societății contemporane trebuie pus din nou Dumnezeu, iar nu omul.

            Lucrarea pr.,dr. Nicolae Muntean, ”Misiune în modul lui Hristos. Implicațiile slujirii misionare în lumina Sfintei Scripturi”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021 este de un real folos în optimizarea activităților misionar-pastorale ale Bisericii.

            Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, lucrarea cuprinde opt capitole, toate de o mare importanță pentru desfășurarea unei misiuni autentice a Bisericii.

            ”Misiunea creștină înseamnă lucrarea sfântă de împărtășire a bucuriei Învierii lui Hristos într-o lume agitată și fragmentată, care are multă nevoie de comuniune profundă, de bucurie și pace interioară, iar acestea se nasc din rugăciune și din fapte bune”., spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară, Bucureşti, 27 mai 2015, Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor.

Lucrarea menționată mai sus pornește de la faptul că Biserica, în misiunea ei pământească trebuie să aibă ca model activitatea misionară a Domnului Iisus Hristos. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, preciza, la 10 iunie 2021: ”Omul știe cine este atunci când privește la Hristos. Atâta timp cât Îl are în față pe Hristos poate să înțeleagă câte ceva despre cine este el, care este locul său în lume și, în consecință, ce are de făcut. Îndepărtându-se de Hristos, îndepărtându-se de Dumnezeu omul își pierde identitatea, nu se mai regăsește pe sine și nu mai intuiește nici locul și nici rolul pe care îl are în lume față de ceilalți și față de creație, în general”.

De altfel, capitolul I  ”Implicații ale apostolatului creștin reflectate în activitatea publică  a Domnului Iisus Hristos” prezintă activitatea publică a Domnului Iisus Hristos ca model unic de misiune, dar oferă și modalități practice și eficiente de realizare a misiunii Bisericii, prin asumarea culturii și a modului de trai al oamenilor din locul în care misionarul dorește să propovăduiască Evanghelia, prin iubire necondiționată (includerea celor excluși), dar și printr-o atitudine smerită în actul misionar (slujire absolută sau adevărata dragoste a misionarului slujitor). Este prezentată și misiunea prin grija față de bolnavi, misiunea cu ajutorul celorlalți (implicarea tuturor creștinilor în activitățile misionare). Capitolul I se încheie cu prezentarea misiunii prin transfigurarea completă a vieții și prin descrierea împărăției lui Dumnezeu cu ajutorul pildelor.

Apostolul prin excelență al lui Dumnezeu este Fiul Său, Iisus Hristos, care a fost trimis de Dumnezeu în lume să scoată neamul omenesc din robia păcatului și a morții, iar apostolatul Domnului Iisus Hristos se desfășoară până la sfârșitul veacurilor.

Capitolul al II-lea prezintă implicațiile apostolatului creștin reflectate în patru discursuri cu caracter misionar ale Domnului Iisus Hristos: despre Lumina lumii (Ioan 8:12-59), despre  Păstorul cel bun (model de pastorație), ( Ioan, 10:1-21), discursul profetic al lui Iisus către ucenicii săi (Marcu, 13, Matei, 24:1-25; Luca, 21:5-36) și discursul teologic al Domnului Iisus Hristos (Euharistia: ținta sau scopul misiunii), (Ioan, 6:22-71).

Apostolia celor doisprezece este unică și irepetabilă, dar Mântuitorul a dat darul apostoliei și prin botezul în numele Preasfintei Treimi, când ne-am îmbrăcat în Hristos. Urmașii Sfinților Apostoli, episcopul și preotul sunt aleși și investiți de Mântuitorul Hristos pentru a transmite credincioșilor  mesajul evanghelic, până la a doua venire a Sa.

Apostolii de astăzi, clerici și mireni, trebuie să înțeleagă responsabilitatea lor misionară. Despre aceasta este vorba în capitolul al III-lea al cărții. Autorul arată, pe baza unei argumentații biblice clare, fapul că apostolatul creștin presupune smerenie și conducere prin slujirea și dragostea față de ceilalți, având ca model pe Domnul Iisus Hristos.

            Prin taina Sfântului Botez, așa cum am arătat, toți credincioșii au în lume o responsabilitate misionară. Orice creștin, cleric sau laic are datoria de a spori, de a înmulți darul primit.

            Misionarii vor avea și necazuri, vor fi ”asemenea mieilor în mijlocul lupilor” , dar ”Împărăția lui Dumnezeu va fi o recompensă abundentă pentru toate dificultățile cu care propovăduitorii Evangheliei se confruntă în lumea aceasta”. Un bun misionar creștin trebuie să dovedească prin fapte , prin viața curată, că posedă calități morale și intelectuale de necontestat, să aibă o credință adevărată, o slujire smerită și o iubire necondiționată.

            Capitolul al IV-lea tratează necesitatea formării laicilor ca misionari activi. Așa cum am arătat, secularizarea și descreștinarea pătrund din lumea occidentală și în țările de tradiție ortodoxă. Ca urmare Biserica lui Hristos trebuie să vadă mai întâi cauzele situației actuale, apoi, prin dialog (polemica nu este recomandată!) și prin actualizarea discursului să-i îndrume pe oameni ca, fără a renunța la cuceririle științei și tehnologiei, să pună în centrul preocupărilor pe Dumnezeu și nu omul. Societatea viitorului va trebui să se structureze în jurul Sfintei Euharistii, omul fiind o ființă prea schimbătoare pentru a se constitui în măsura tuturor lucrurilor.

            Pe de altă parte s-a produs o diversificare a orizontului religios al omului contemporan. Printr-o simplificare maximă a stării de fapt putem descifra trei situații: credincioșii, necredincioșii și din nefericire mult mai bine reprezentat, grupul adepților unor credințe difuze, schimbătoare și nesigure, un grup mai greu de definit, dar prezent în sociatatea contemporană. Așadar în misiunea Bisericii trebuie impicați și laicii, pornind de la formarea lor. Un rol important în formarea laicilor îl reprezintă modelul oferit de preot, iar duhovnicul este cel care realizează în principal această formare. Fiecare creștin trebuie să conștientizeze că face parte din Biserică, iar Biserica constituie Trupul Domnului Hristos.

            Creștinul are Botezul, dar este obligatoriu să-și însușească Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție pentru a deveni un mădular conștient al Trupului lui Hristos. Un program catehetic realist, eficient este de mare utilitate în re-predicarea învățăturilor de bază ale creștinismului.

            În prezenta carte, pr., dr. Nicolae Muntean a precizat și unele activități care pot fi realizate de preot împreună cu enoriașii în vederea mijlocirii unei relații de comuniune și cunoaștere reciprocă: activități sportive, pelerinaje, excursii, vizite pastorale ș.a. Dar foarte importantă este participarea creștinilor la Sfânta Liturghie și la Taina Împărtășirii pentru că în acest fel  ”aceștia se unesc cu Fiul lui Dumnezeu în însăși misiunea, jertfa și Învierea Lui” se precizează în cartea preotului nostru paroh, dr.Nicolae Muntean.

            Capitolul al V-lea al cărții, ”Necesitatea comuniunii în actul mărturisirii credinței” tratează o temă de maximă importanță în slujirea misionară. Comuniunea Sfintei Treimi reprezintă modelul și izvorul comuniunii de viață cu Hristos, în Biserică. Pr. , dr.Nicolae Muntean arată că ”cei pe deplin conștienți de noua viață plină de har din comuniunea cu Sfânta Treime și din realitatea comunității Bisericii, sunt singurii capabili să comunice mărturia mântuitoare”. Omul manifestă ființial o intenție spre comuniune, întrucât este creat după chipul lui Dumnezeu, care este dragoste și ca urmare omul nu se poate apropia de El decât prin dragoste. Comuniunea creștinului  cu Dumnezeu și cu întreaga Biserică este necesar să fie actualizată în principal prin participarea credinciosului la Sfânta Liturghie și la Sfintele Taine, dar în primul rând la Sfânta Euharistie. ”Numai prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului creștinii pleacă Duminica de la Liturghie ca hristofori, adică purtători de Hristos, putând fi astfel ceea ce și-a dorit Iisus: luminători în lume!” , scrie în cartea pr. , dr. Nicolae Muntean

            ”Apostolatul cere un angajament plenar”  este titlul celui de-al VI-lea capitol al cărții. Orice misionar ceștin trebuie să înțeleagă faptul că această alegere implică un angajament radical.

            De la venirea lui Iisus în lume și așa va fi până la adoua venire a Sa s-a produs o dezbinare a oamenilor datorită Evangheliei lui Hristos, o scindare generată de opoziția dintre sacru și profan, dintre păcat și virtute, adică dintre credința în Dumnezeu și necredința în El. ”Numai prin sfințenia vieții omul devine capabil de a face lucrările lui Dumnezeu. Doar aceste lucrări sau fapte dau credit lucrării misionare”. Misionarul creștin trebuie să-L urmeze pe Mântuitorul Hristos și în privința smereniei, care reprezintă ”esența adevăratei întâietăți” Preotul nostru paroh, dr. Nicolae Muntean precizează adevărul că lucrarea misionarului creștin trebuie să fie marcată în totalitate de asumarea smereniei ca încredere în lucrarea lui Dumnezeu” Asumarea apostolatului creștin presupune lepădarea de grija lumească, iar frica trebuie să lipsească în actul mărturisirii Evangheliei lui Hristos. Mărturia cu prețul vieții trebuie să fie însoțită de uitarea de sine în actul mărturisirii jertfelnice, de îndrăzneală, lipsa lăcomiei, îmbogățirea în Dumnezeu, iar misiunea se cere a fi îndeplinită cu promtitudine și seriozitate.

            Capitolul al VII-lea al cărții mi-a amintit de luna august 2008, când am locuit două săptămâni la Atena, Grecia. Împreună cu fiul, Dan Giurgiu, după ce am coborât de pe Acropole și ne-am odihnit la umbra unor măslini, ne-am îndreptat apre Areopagos, o stâncă aflată deasupra Agorei. Pe Areopag am întâlnit pelerini din întreaga lume care se rugau pe locul unde Sfântul Apostol Pavel a rostit cuvântarea către atenieni (Faptele Apostolilor, 17:22-34). Tot aici Sfântul Apostol Pavel a convertit la creștinism primii atenieni: Dionisie Areopagitul și o femeie, Damaris.

            În Faptele Apostolilor, 17:22-23 se spune: ”Și Pavel, stând ridicat în mijlocul Areopagului, a zis: ”Bărbați atenieni, văd că întru toate sunteți foarte evlavioși; căci străbătând cetatea voastră și privind la locurile voastre de închinare, am dat și de un altar pe care era scris:”Dumnezeului Necunoscut”. Ei bine , Cel pe Care voi Îl cinstiți fără să-L cunoașteți, pe Acela vi-L vestesc eu vouă”. Iată un model minunat de predică adaptată culturii și structurii religioase a atenienilor din acele timpuri, dar care transmite în același timp mesajul Evangheliei lui Hristos și acestor oameni, mesaj pe care ei nu îl cunoșteau. Propovăduirea Sfântului Apostol Pavel către atenieni a fost ”apreciată în toate timpurile și locurile  ca o adevărată capodoperă. Forma ei este tot atât de perfectă cât și conținutul, bogat și înălțător”, se precizează în cartea pr.,dr. Nicolae Muntean. Cuvântarea de pe Areopag ne învață să purtăm dragoste și respect pentru orice om, indiferent de credința pe care o are, inclusiv în acțiunile de evanghelizare.  Misionarul creștin este absolut necesar să înțeleagă în profunzime societatea în care urmează să-și desfășoare activitatea de propovăduire, după cum se impune o ”actualizare a modului de propovăduire a mesajului divin prin cuvinte, imagini, idei și concepte proprii timpului prezent: același conținut, în forme variate”. De mare importanță este adaptarea continuă în lucrarea misionară la ”mediul, timpul și cultura celor cărora li se vorbește despre Iisus Hristos”.

            De altfel, în vizita mea la Atena, am trecut prin Tesalonic, unde Sfântul Apostol Pavel a predicat, în cea de-a doua călătorie misionară a sa.. Cea de-a doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel a început (probabil) în primăvara anului 51 d.Hr. și a pornit din Antiohia Siriei. După Atena, Sfântul Apostol Pavel a ajuns la Corint, unde se pare că a scris I Tesalonicieni și II Tesalonicieni. De la Corint a navigat spre Efes.

            Cartea se încheie cu capitolul al VIII-lea: ”Personalitatea preotului ca factor de mărturisire eficientă într-o societate în continuă schimbare”. Pe baza celor scrise în 1 Timotei, 4:6-16, în acest capitol se arată identitatea misionarului creștin, exigența slujirii sale, modul în care este evaluat, dar și calitățile și responsabilitățile sale. Creionarea portretului unui bun părinte duhovnicesc, faptul că ”orice preot trebuie să conștientizeze că efectul pozitiv al misiunii sale  nu este produs nicidecum de multitudinea diplomelor și a studiilor superioare, ci de relația concretă pe care o are cu Dumnezeu și cu enoriașii săi” sunt precizate în finalul acestui volum de 457 de pagini.

            Am citit cu mult interes această carte de mare valoare pentru sporirea capacității Bisericii de mărturisire a Evangheliei Mântuirii, mărturisire marcată în misiunea ei de puterea dumnezeiască necreată. Lucrarea pr., dr. Nicolae Muntean este foarte bine argumentată biblic și patristic, ideile sunt prezentate și explicate logic, într-o manieră accesibilă teologilor, dar și publicului larg, nouă tuturor, conștienți de menirea fiecăruia în lume.

Prof. Gheorghe Giurgiu,
Membru al Comitetului Parohial,
Parohia Ortodoxă ”Sfânta Treime”, Dej, județul Cluj