Duba Poliției gonea pe străzile pustii ale mahalalei Bucureștiului. Erau cartiere muncitorești, cu drumuri proaste. Toate semnalele de intervenție erau în acțiune.
Plictisit de linilștea din dubă, Rodion încercă o conversație cu cei doi polițiști taciturni.

• -Cam cât o să mă coste cursa aceasta, domnilor agenți?
• -Astăzi nu vă luăm bani. Găsim noi un prilej de a vă taxa. Colegii de la municipiu ne-au spus că vă cam place viteza.
• – Păi dacă antrenez viteziști, nu-i normal să-mi placă mișcarea uniform -accelerată?
• – Ce trebuie să fac la sediul Poliției?
• – Să-l recunoașteți pe cel care a vrut să vă asasineze.
• -Poate că a vrut doar să mă sperie.
• -Vom vedea la confruntare.

        Mașina de serviciu viră brusc și intră în curtea îngustă a secției de poliție din  Sectorul 6.Politicos, un agent deschise ușa glisantă a dubei și Rodion fu invitat în biroul de la intrare. Biroul era gol. În scurt timp apăru un superior,  care uită să salute pe cel care era un nume în sportul românesc. În mod ironic, Rodion întinse mâna și încercă să se prezinte. Colonelul i-o reteză scurt:

• -Nu-i nevoie. Ne cunoaștem. V-am chemat de urgență pentru o confruntare cu atentatorul. Luați loc și răspundeți doar când sunteți întrebat.
• -Domnule ofițer, nu eu sunt bănuit de crimă, așa că…
• -Vă rog  să fiți respectuos. Aici e serviciul de criminalistică. Meseria ne-a făcut mai țepoși. Ne cerem scuze pentru asta.

           Rodion auzi niște icneli. ineva voia să tușească și nu putea.În cadrul ușii duble apăru o ființă ciudată ce semăna a om. Chipul îi era acoperit cu o mască folosită de apicultori. Mâinile îi erau legate în cruce, iar picioarele abia târau niște bocanci de plumb. Ciudata arătare fu așezată pe scaunul de lemn.Urmară o serie de întrebări.

• – Domnule profesor, acest individ a vrut să vă omoare?
• – Nici vorbă. Cel din mașina cu mâna ucigașă era mic de statură și avea mîini scurte, retezate parcă de la cot.
• -Ați declarat că semăna cu șoferul dumneavoastră.
• -Așa este. Eram sub șocul loviturii. M-am tot gândit dacă nu este răzbunarea unei femei din facultate pe care am părăsit-o. E foarte bogată și-și poate permite oricînd să angajeze un asasin care- să răzbune trădarea mea.
• – Ne puteți da numele ei?
• -Da!  Se numea Monica Landhau.Era jumate săsoaică și jumătate unguroaică.
• – Cam de unde era de loc?
• -Nu prea am știut bine.Parcă venea de prin Sân Nicolau Mare.
• -Deci cu cel de față nu aveți nicio problemă?
• -Nici nu aveați cum. A fost o înscenare de-a noastră pentru a vă verifica sinceritatea.Vă mulțumim pentru colaborare. Vă ducem înapoi la prietenii de petrecere.

      Aceeași dubă aștepta cu ușile deschise să mă preia conform protocolului.
          Am ajuns repede la cârciuma de la lac. Antonio și Pedro izbucniră în urale, bucuroși că m-am întors destul de repede. Cît au rămas singuri nu au pierdut vremea. Frapierele erau pline de alte sticle, menite să reînvie chefurile din studenție.  Am mai ciocnit și eu un pahar-două, convins că nu-i mai pot ajunge. Erau prea prinși de aburul bahic,așa că mi-am asumat rolul de paharnic. Am reușit să-i urnesc pe la trei dimineața și să-i depun la ușile lor, de unde fură preluați de frumoasele și blâdele lor neveste. Ce s-a întâmplat dincolo de ușă nu am de unde să știu. Am intrat și eu în casă , uimind-o pe iubita mea soție că sunt treaz. Mi-a fost puțin jenă că mi-am pus prietenii înt-o postură nefavorabilă. CU SIGURANȚĂ CĂ ÎNTR-O BUNĂ ZI AU SĂ-MI PLĂTEASCĂ INVOLUNTARA TRĂDARE.

  Va urma!

Vasile Lefter, membru UZPR