Timpul se infige tot mai tare
În pământ, în oceane şi în mare,
Din fuga lui nimeni nu-l poate opri
Decât soarele când se va odihni.

Se aruncă-n valuri spumoase vâslind
Făptura şi cuvântul îndreptând,,
Porneşte adeseori cu avânt
Pe drumuri necunoscute bâjbâind.

Uneori stă la fereastra dinspre soare
Şi aşteaptă un pic de răcoare,
Limbile ceasului le întoarce
Deşi e privit la colţ de guri rapace.

E timpul ce se scurge năpădit
Şi-n lucruri trecătoare ne-am risipit,
Pentru fapte mici ne tensionăm,
Spre grijile vieţii ne avâtăm.

E o ţandără de vis izvorâtă
Din clipa cea crudă şi amărâtă,
Porneşte la trap, nimic nu-i pasă
Dacă mai avem ceva pe masă.