Catrene de Ioan Vasiu
Autor: Ioan VASIUlnvitaţie la lectură
C A T R E N E
ooo
din rai trimite tata o scrisoare
și-mi spune că și-acolo e mai greu
că s-a scumpit biletul de intrare
la balul găzduit de Dumnezeu
ooo
mi-e noaptea cel mai bun companion
îmi pare luna o icoană sfântă
cu vântul mă iau deseori la trântă
și-i reproșez mereu că e afon
ooo
iarna începe tot mai mult să-mi placă
pomii s-au îmbrăcat în promoroacă
pe străzi sunt numai oameni de zăpadă
se țin de mâini de teamă să nu cadă
ooo
ne pândește iarna dintre văi
ca un lup cu fălcile-ncleștate
norii suri ca vulturii cei răi
stau să se prăvale peste sate
ooo
când stelele-n căușul mării pier
coboară iarna turmele din cer
și vântu-aleargă pe câmpii stingher
mă duc la bancă visul să-l transfer
ooo
sângerează cerul la apus
dorm pe stradă oameni de zăpadă
vântu-i ca un câine nesupus
care fuge să nu ne mai vadă
ooo
eu și tu ca două porți deschise
două frunze ce nu vor să cadă
două stele ce se-ascund în vise
eu și tu doi oameni de zăpadă
ooo
fiecare poezie e o barcă pe-un ocean
fiecare anotimp este un pictor talentat
fiecare despărțire e ca norul diafan
fiecare noapte tristă e ca un orfelinat
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Ioan VASIU
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
