AI RĂMAS O UMBRĂ

             Peste întregul orizont soarele vălurea

             Şi deodată într-o pânză de foc se transforma,

             De pe crengi picăturile de linişte cădeau,
Gândurile tot mai plăcut îmi tulburau.

             Te aşteptam cu lumina cuvintelor undeva,

             Acolo unde liniştea cu aer se umfla,

             Respiraţia în căuşul palmelor o strângeam
Şi-o iubire ca o felie de pepeni visam.

             Gândurile tale spre mine se îndreptau,

             Cu liniştea câmpurilor se amestecau,

             Vorbele tale a levănţică miroseau,
De dragul tău ochii mei nedumeriţi râdeau.

             Pomilor le e drag să te vadă pe drum trecând

             Căci din senin se făcea iarăşi primăvara,

             Iar când umblai cu picioarele goale prin iarbă,
Urmele tale se vedeau pe cer răsărind.

             Ţie îţi este sete de cer totdeauna
Şi tot cu cer te speli pe faţă întruna,
Porneşti mereu cu părul frumos pieptănat
Să vezi dacă toate vieţile sunt în sat.

            Erai doar la răscrucea drumurilor

            Şi încă nu cunoşteai taina lucrurilor,

            Ai rămas o umbră în continuă creştere

            Ce se plimbă lin printre stâncile veşnice.