A fost o iarnă si-un târziu
Ca versul tău să îl mai știu
Îl știu acum, l-am învățat
Dar ce folos am înghețat
În iarna lungă a neștirii
Ucis de chipul nemuririi
Adun în bruma mea citire
Vers după vers ca amăgire
Vreau să te știu o alungire
În drumul nostru o clădire
O casă mare parcă de iubire
Eu șemineul ars de gelozie
Verdele pat în amorțire
Cearșaful alb de-a sa trăire
Prea cald atunci între noi doi
Prea frig acum după război
E rima noastră-mperecheată
Sub o cerneală-mprăștiată
…
A fost o iarnă, e târziu
Ca versul tău să îl mai știu.