Cu ocazia centenarului nașterii artistului Egon Marc Lövith (1923-2009), Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Galeria Quadro, organizează, în perioada 20 mai – 11 iunie 2023, expoziția intitulată „Viață nouă pe ruine”.
  Evenimentul a avut loc pe 19 mai, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența curatorului expoziției, Székely Sebestyén György, istoric și critic de artă, director și expert acreditat al Galeriei Quadro, precum și a membrilor familiei Lövith. Oficiile de gazdă i-a revenit istoricului Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, iar responsabilitatea pentru coordonarea organizării expoziției muzeografului Alexandra Sârbu. 

Expoziția este deschisă publicului până în data de 11 iunie 2023, de miercuri până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare se emite la ora 16:30. 

• Cuprinzând prepoderent lucrări ce provin dintr-o importantă colecție privată, plasate într-un dialog evocativ cu o serie de sculpturi aflate în patrimoniul Muzeului de Artă clujean, actuala expoziție propune o nouă lectură asupra moștenirii artistice lăsate de cel care a fost sculptorul, pictorul și graficianul, Egon Marc Lövith, sintetizată sugestiv în textul curatorial semnat de istoricul și criticul de artă, Székely Sebestyén György. Astfel aflăm că:
• „Egon Marc Lövith s-a născut la Cluj în 1923, într-o familie de evrei. Întreaga sa existență a fost marcată de evenimentele majore ale secolului 20, ceea ce i-a imprimat o afinitate pentru perspectiva timpului istoric larg și paradigmele morale fundamentale.
• Prezenta expoziție nu este o retrospectivă, ci o selecție din opera sa artistică, operată prin prisma acestei sensibilități istorice.
• Într-o serie de lucrări – sculptură și pasteluri – putem observa cum Lövith a imortalizat vestigii ale trecutului antic greco-roman. Acestea sunt privite sub două ipostaze. Pe de o parte, ca martori ai coroziunii lente, dar necruțătoare a timpului, care permite trecutului să supraviețuiească doar în fragmente. Pe de altă parte, ruinele apar deseori ca martorii distrugerii conștiente sau chiar inconștiente cauzate de om prin gesturi iconoclaste și acțiuni nimicitoare.
• Aceste două dinamici sunt surprinse de artist ca fiind esențiale la crearea istoriei și lor li se mai adaugă alte două forțe majore, intervenția divină în istorie și creația umană. În operele sale, Lövith construiește o amplă narațiune istorică bazată pe aceste patru coordonate. 
• De la căderea în păcat imortalizată, în mod jucăuș, în pasteluri sunt urmărite momentele de cotitură ale Vechiului și Noului Testament. Între acestea sunt intercalate figurile Niké, Vestigiu, Tors antic, seria Iconoclast, lucrări care fac referire la continuitate – prin perpetuarea ca ruină – a valorilor culturii greco-romane. Studierea modelelor clasice i-a permis artistului îndepărtarea de realismul socialist și găsirea unui limbaj propriu modern de factură umanistă începând cu anii 1960.
• În această narațiune, rolul individului este important. Fie că este vorba despre primul cuplu, despre David sau Iisus, până la savanți și artiști, șirul personalităților este lung. Atenția artistului stăruie nu asupra conducătorilor de oști sau a politicienilor, ci asupra celor care fac istoria prin consemnare, muzică, scris și știință. 
• În lucrările cu titlul Țărani este vorba despre intrarea în istorie a celor slabi și săraci, prin răzvrătire împotriva istoriei. Iată deci o distrugere agresivă pozitivă, răzvrătire împotriva istoriei scrisă de cei puțini și puternici. 
• Natura este și ea văzută ca parte din istorie. Caii și păsările sunt mereu alături de oameni în acțiune. Artistul l-a imortalizat pe Sfântul Francisc predicând păsărilor, căruia putem să îi alăturăm ampla serie de plastică mică în bronz și pastelurile din ciclul Păsărilor. Nu este întâmplătoare alegerea artistului, păsările sunt și ele vestitoare, zicătoare, cântătoare. 
• Prin seria La Zidul Plângerii este surprinsă legătura individului cu istoria. Prin rugăciune, istoria devine timp prezent. Metafora ruinei se impune puternic, fiind vorba despre zidul primului Templu, temelie a credinței poporului ales. 
• Lövith folosește imaginea artistică ca instrument al memoriei, pentru a evoca momente ale vieții sale, pentru relatarea cărora nu au rămas alți martori. Astfel, se derulează în fața ochilor noștri imagini ale copilăriei mexicane a artistului, într-un ciclu de pasteluri cu o forță expresivă și cromatică cu totul unice în arta din România. Avea numai trei ani când tatăl său a fost nevoit să ia drumul pribegiei, după ce magazinul său de ceasornicărie a fost vandalizat de studenți antisemiți. Familia îl va urma în curând. Anii copilăriei sunt petrecuți aici, în periferii sărace, printre vecini indieni, dar și cu amintirea întâlnirii pe care tatăl ar fi avut-o cu Troțki. Acest spațiu, Mexicul, este privit și printr-o perspectivă mai largă și expres anticolonialistă, din postura indienilor care privesc pașnic de la malul oceanului sosirea corăbiilor conquistadorilor spanioli care vor anihila imperiul aztec.
• În final, privirea asupra istoriilor mici și mari se confundă atunci când artistul evocă momente ale vieții în lagăr. După moartea tatălui, în 1936, sărăcia va împinge familia Löwith înapoi, la Cluj, iar ceea ce putea fi evitabil pentru ei la nivel individual, a devenit fatidic. Catastrofa umană supremă a secolului 20, Holocaustul, este rememorată de artist în imagini iconice de mare densitate, la cincizeci de ani distanță  după încheierea evenimentelor.
• În lagăr, el își pierde mama și sora, fiind singurul supraviețuitor din familia sa. Pentru el, lagărul devine o răscruce de drumuri cu conotații de sens opuse. Concomitent cu tragedia suferinței și pierderilor, acesta însemna și locul unde și-a găsit fericirea, întâlnind-o pe Margot, viitoarea sa soție. De aici, ei se vor întoarce la Cluj și vor începe o viață nouă în orașul care pe el de două ori l-a expulzat, ca pe un corp străin.
• Narațiunea individuală, precum și cea pe scară istorică, se încheie ciclic: peste ruine, viața reîncepe prin iubire”. (Székely Sebestyén György)

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, MACN