Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

VATRA, MUMĂ SACRĂ

             Când timpul e fără margini, mă întorc la vatră,
            La rădăcina mea atât de sacră,
            Căci părinții-mi sunt țărani și sunt născut la țară
            Și de la ei am învățat limba noastră dragă.
.
             Această mumă, vatra, atât de sfântă
            Mi-a dat dragostea și măngâierea toată
            De a nu mă simți străin niciodată,
            Și-am unde să-mi așez capul pe-o pernă curată.
.
            Cu trudă mi-am construit o casă la țară
            Adică pe vatra mea ancestrală,
            Unde-mi este țarina și țărâna,
            Unde sunt străbunii mei și ai tuturora.
.
            Chiar dacă ființa mea e trecătoare
            Vatra-mumă neperitoare va trăi,
            Rădăcinile tot mai adânci îmi vor fi
            În vatra cu semințe roditoare.
.
            Scriind proză și pasteluri, am intrat
            În lumea fantastică a vieții de la sat,
            Iar cuvântul vatră aparent cotidian
            Și-a înzecit  valențele în fiecare an.
.
            Mă simt bogat și puternic pe acest pământ
            Pentru că-mi sprijin viața și visul pe-acest  cuvânt,
            Căci nu există durere mai cumplită
            Decât aceea de-a fi sărac de acest cuvânt.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania