Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Nicolae Prelipceanu – o biografie subțire spre ,,Premiul Național de Poezie – Mihai Eminescu, 2013”

Nicolae Prelipceanu

(n. 10 august 1942, Suceava), poet și publicist român contemporan.

Biografie

A urmat liceul la Curtea de Argeș și a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A lucrat ca redactor la revista „Tribuna” din Cluj și la ziarul „România liberă”, unde a coordonat pagina culturală. A fost consilier de stat în guvernul Victor Ciorbea. În prezent este redactor-șef al revista „Viața Românească”. Este membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor și membru în consiliul consultativ al revistei „Steaua” din Cluj.

Volume publicate

Poeme

Debutează în 1966 cu volumul Turnul înclinat.

Dintre numeroasele volume de versuri, s-a bucurat de o foarte călduroasă primire critică selecția Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu, Editura Eminescu, 1999, în care sunt adunate versuri din plachetele:

De neatins de neatins, 1978

Jurnal de noapte, 1980

Fericit prin corespondență, 1982

Binemuritorul, 1996

Proză

Zece minute de nemurire (1983)

Scara interioară (1987)

Premii și distincții

În 2004 s-a aflat printre nominalizații Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, pe care juriul prezidat de Nicolae Manolescu l-a atribuit timișoreanului Șerban Foarță.

Sursa:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Prelipceanu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania