Visele mele

Peste sărutul domnesc al iubirii,
Am rupt vidul iubirii uitat în mine
Ancorat adânc cât rădăcina unui veac.
De astăzi, aerul iubire nu se mai vinde,
Noaptea se întoarce în gazdă cu mine,
Axele iubirii zidesc statui
Luminând prin veac drumul plecării.
Candela se încarcă plină cu amurg
Și nici visele mele nu mai vor să viseze, femeie!
Când trupul secundei a plecat în timp,
Eu îmi spăl hainele murdare de viață
Și mâine plec la piață să le vând
Pentru trei pâini și o lingură de apă.
Mâine la ora 10 îmi vând și zborul care m-a dus în lume.
El m-a adus forțat, fără să mă întrebe
Ș-n scutece de vânt frumos m-a învelit,
Lăsându-mă să dorm într-un pat învelit cu apă,
Mi-a zis să aștept grâul  timpului să încolțească
Prin lacrimi de dor, prin lacrimi de ceață.

Dumitru Petraș