LUPUL CROITOR

Un lup aspru, foarte rău,
Lăsase sălaşul său,
Spre mirarea oilor,
Se făcu lup… croitor. 

Are lupul, ce să vezi?
De clienţi berbeci şi iezi…

Un berbec înaintat,
Mai în vârstă şi bogat,
A cerut, vezi, lupului,
Haină pe măsura lui.
Dar lupul n-a nimerit
Haina, cum a socotit…
Şi-a muncit s-o mai întindă,
Pe berbec să îl cuprindă,
După chiar măsura lui,
În urma retuşului…

Berbecul i se tot plânge,
Că îl ţine, că îl strânge…
Haina, deşi ajustată,
Îi venea ca-mprumutată,
Oricât lupul încerca,
Tot de căpătat părea!

Ce mai chin şi ce mai vorbă,
Lucrul nu ieşea la probă!
Clientul din cap dădea,
Semn că nu prea îi plăcea

Cum tăiase el croiala,
Cum prinsese căptuşeala,
Cum venea, aşa, cu totul…
Lupul îşi tot strâmba botul…
Se vedea cum se lupta
Colţii a nu-şi arăta!

Clientul vrea iar retuş!
Lupul zice:
– Vezi acuş,
Că mai bine-oi ajusta
Nu haina, ci pielea ta!
Că acolo nu greşesc
Şi din prima reuşesc!

Lupul, cât ar încerca,
Nu poate a se schimba!
Omul crud, răuvoitor
E ca lupul croitor.