IOAN VASIU: – Când și unde ai debutat, ca interpretă de muzică populară ?
LENA MICLĂUȘ: – Iubesc muzica de mică, la mine în famile tata a cântat la taragot și eu cânt de când eram mică. Am început bineînțeles la școală apoi când am ajuns la liceu m-am ocupat mai serios de visul meu de a-l împlini, participând la diferite concursuri și spectacole. Ansamblul folcloric, ”Silvana” al Casei de Cultură ”Drăgan Muntean” din Deva a fost cel care mi-a dat aripi.
I.V.: – Ce zonă folclorică reprezinți prin repertoriul tău ?
L.M.: – Am început prin a-mi reprezenta zona, mai apoi am abordat stiluri și zone diferite, deoarece cânt peste tot în țară și am fost cumva forțată să cânt din toate zonele țării, să pot fi pe placul ascultătorilor mei.
I.V.: – Alături de care mari interpreți ai folclorului românesc ai urcat pe diferite scene, în decursul anilor ?
L.M.: – Am cântat alături de toți marii artiști care sunt și pe care i-am prins în viață până în momentul de față.
I.V.:- Care sunt cele mai importante orchestre care te-au acompaniat ?
L.M.: – Nu aș putea clasifica eu orchestrele,cât ar fi sau nu de importate pentru mine, deoarece nu e corect acum să fac eu un clasament.Ceea ce pot spune e că fiecare a avut o contribuție în dezvoltarea mea, ca artist.
I.V.:- De la cine ai moștenit talentul cântatului ?
L.M.: – Am spus și în răspunsul la prima întrebare, tata a fost cel care m-a inspirat și de la care am moștenit talentul, cu toate că el nu și-a dorit ca eu să îl urmez, însă dorința și dragostea mea de cântec a fost mai presus decât ce și-a dorit el pentru mine, să urmez.
I.V.:- Ai regretat cândva pentru că nu ai îmbrățișat o altă profesie ?
L.M.: – Nici o secundă nu am regretat că nu am profesat în alt domeniu pentru că eu consider că rolul meu pe această lume e să sensibilizez oamenii prin ceea ce transmit când cânt. În momentul în care eu cânt sunt pe deplin conectată la sufletul și trăirile mele zilnice. Prin cântec pot să mă exprim și să exprim ceea ce eu trăiesc zilnic și ce trăiesc mulți dintre noi. De aceea am putut să mă fac atât de iubită și apreciată de public, pentru normalitatea și bucuria de a trăi, indiferent ce situații au fost gestionate și primite de mine normal.
I.V.: – Ce proiecte importante ai în vedere pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat ?
L.M.: – Sunt o mamă, soție și artist împlinit din toate punctele de vedere. Ceea ce îmi doresc pentru viitor e să nu-mi dezamăgesc niciodată publicul, să pot să mă ridic întotdeauna la nivelul așteptărilor lui. Cântecele mele și colaborările viitoare să ajungă la sufletele tuturor ascultătorilor mei, să fiu în continuare cea mai bună mamă și soție pentru familia mea, să trăiesc în pace, smerenie și rugăciune și cât de mult pot să urmez poruncile lui Dumnezeu.
Mulțumesc pentru oportunitatea de a-mi deschide sufletul și a retrăi copilăria, tinerețea, prezentul alături de d-voastră și de asemenea pentru a-mi îndeplini aspirațiile viitoare.
Interviu de Ioan Vasiu / UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania