„INCURSIUNI ÎN TRECUT- ferestre retrospective” (autor D.M. Gaftoneanu)

       La fel ca în cazul precedentelor apariții, „Nașterea și renașterea unei legende”, „Semne pe piatra timpului” și „Mihai Eminescu- Cercetări și completări la genealogia Poetului”, ultima, scrisă în colaborare cu subsemnatul, la o sumară privire în diagonală peste cuprinsul prezentei cărți „Incursiuni în trecut- ferestre retrospective” iese pregnant în evidență personalitatea introvertită și complexă a unui căutător solitar, preocupat aproape în exclusivitate de „desmormântarea trecutului”, într-o perpetuă alergare de unul singur spre aflarea adevărului istoric, așa cum, păstrând proporțiile, la o altă scară, desigur, spunea căpitanul veteran și inginerul Matei Eminescu, biograful familiei sale, despre ilustrul său frate mai mare, poetul și publicistul Mihai Eminescu.

• Astfel, după insistente căutări ca „detectiv istoric” în arhive, bibliotecă, muzeu, în teren precum și ale mormintelor de demult prin cimitire, personajele Ralu Callimachi, fiica ei, Lucia Băleanu, nepoata ei Yvonne(ta), apoi străbunicul Poetului, Alexa Potloff-Donțu, Gustav Adolf, Costache Ioanid, Vasile Eminovici, Aglae, Domnica, Maria sau Iordache Eminovici, Ion Cîrste, Costache și Ana de Balș, Iordache Bașotă, Gheorghe Varlaam, generalii Corneliu Sergheevici și Agricola Filip, frații miliardari evrei Lieber, Józef Łukasiewicz (Harandon), Giovani, Alberto și Atillio Pelegrineti, Anton Caruso cu fiii George și Ioan Caruso, Pavel Kisseleff, Paraschiva Donțu, Grigore Cananău, Dumitru Ghe. Murariu, Simion Stanciu și nepotul său, Aurelian Stanciu, ca să cităm doar câțiva dintre cei regăsiți în cercetări, într-o ordine aleatorie, par să revină meteoric la viață în paginile cărții de undeva din negurile anonimatului. 
• O carte de o simplitate dezarmantă, o culegere de articole ce nu-și propune performanțe estetice și stilistice, deși are ca țintă profilul cititorului pasionat de cultură, una al cărei scop mărturisit este reunirea într-un singur volum a unora dintre scrierile rămase în ciorne de-a lungul timpului. 
• După obiceiul casei, interferă articole aparținând unor genuri literare diferite, de la cercetarea istorică în arhive, muzeu, bibliotecă, în teren, la reportajul de la evenimente culturale, la cronica literară concentrată, la poezia în vers alb sau clasic, cu treceri abrupte de nivel de la publicistică la picătura de umor epigramatic.
• Majoritatea acestor articole nu au un caracter de noutate absolută în ultimii ani, întrucât au mai putut fi urmărite pe rețelele sociale sau în presa electronică, virtuală, însă, de această dată, sunt la prima apariție în spațiul public într-un format tipărit.
• Subliniem caracterul special al cercetărilor incluse, acolo unde, fiind vorba de lucruri necunoscute până în prezent, în mod obligatoriu e nevoie de un anume timp de macerare pentru confruntarea cu concluziile demersurilor anterioare mai mult sau mai puțin intrate în circuitul dezbaterilor celor din domeniu, în așteptarea unei preliminare confirmări a corectitudinii interpretării datelor strânse din teren și din manuscrise vechi înainte de includerea într-un volum.
• A fost atașat în carte și un grupaj de patru articole, autor subsemnatul Nicolae Iosub, în care sunt tratate aspecte legate de prezența căminarului Gheorghe Eminovici la Dumbrăveniul familiei Balș între anii 1831 și 1849, apoi despre relațiile de subordonare ale acestuia față de intendentul general Constantin Hurmuzachi, despre cumpărarea celor două cincimi din moșia Ipoteștilor de la Eufrosina Petrino (restul de trei cincimi aparțineau Mănăstirii Gorovei și familiei Isăcescu), respectiv despre disensiunile persistente de-a lungul timpului dintre Poetul Mihai Eminescu și poetul Dimitrie Petrino- de asemenea un descendent al familiei hurmuzăcheștilor, lucruri mai puțin cunoscute publicului larg.
• …Reținem printre rânduri mesajul autorului cărții adresat respectuos cu cele mai calde mulțumiri însoțite de un cordial mesaj de considerație colectivului revistei de cultură „Eminesciana” pentru recunoașterea originalității inițiativelor sale de a marca prin simboluri memoriale traseul preocupărilor sale cu unul dintre premiile pe anul 2024, distincție primită alături de eminescologul prof. dr. Dan Toma Dulciu.
• …Nu aveau cum să lipsească nici relatările unor situații cu adevărat umoristice… Spune biograful familiei, căpitanul și inginerul Matei Eminovici, în scrisorile sale către Corneliu Botez despre Decretul lui Mihail Sturdza Vodă din 1841, prin care administratorul de pe moșia lui Costache Balș, Gheorghe Eminovici, fratele mai mare al lui Ștefan, primește dregătoria de căminar: „Luând în băgare de seamă slujbile ce au săvârșit patriei în deosebite vremi, dar mai ales sub vremelniceasca cărmuire etc etc. Și bietul tata n-a fost nici o zi, nici un ceas în serviciul statului.” (!!!)
• Gh. Eminovici ar fi fost în audienţă, după obicei, să-i mulţumească lui Vodă, zicându-i: ,,Să trăieşti, Măria-Ta, am venit să mulţumesc pentru boierie!” La care domnitorul i-a spus: ,,Prin ce crâşme te-i tăvăli de-acu înainte?”. Știa prea bine domnitorul, unanim recunoscut pentru buna cunoaștere a firii umane și pentru pragmatismul său,  că mulţi dintre cei ridicaţi în ranguri boierești nu mai făceau cinste acestor dregătorii după numire… Cum, pe de o parte, căminarul Gh. Eminovici era împuternicitul care încasa taxele din partea Eforiei Botoșanilor pentru intrările de alcool şi păcură în oraș, pe de alta, ,,nu era tata beţiv, nici putea să bea mult, căci se îmbolnăvea”, umorul șfichiuitor al afirmației lui Sturza este mai mult decât străveziu… Când ne-a istorisit-o tata, s’a pus Mihaiu pe-un râs, de nu’l mai puteam opri, spune Matei Eminescu în scrisorile sale…
• Ei bine, cam la fel, extrem de amuzant, cât adevăr era în decretul lui Sturza, cam tot atât a fost și în îndemnurile unor cunoscuți implicați în trialul electoral, amici care i-au sugerat autorului să scrie un articol elogios cu aprecieri din suflet pentru cadrul excelent creat descoperirilor de excepție în urbea noastră, mă rog, pentru condițiile privilegiate de care au avut parte dintotdeauna cei preocupați de dezlegarea unor enigme. Curat… dimpotrivă, în limbaj caragialesc, acesta s-a conformat imediat, iar formatul ilizibil în care  a fost prezentat sintetic pe net articolul cu Ștefan Eminovici reflectă perfect nivelul dialogului „civilizat” cu instituțiile de cultură locale în ultimii ani și, indirect, „susținerea permanentă”, vorba vine, primită de la autorități în cercetările eminescologice întreprinse. O susținere taman așa cum ar fi exclamat ilustrul nostru Poet: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem și nu e…” 
• …Câteva cuvinte și despre mormântul fratelui Ștefan al administratorului Gh. Eminovici, mormânt îndelung căutat de toată lumea, descoperit recent și care așteaptă să fie marcat public.
• …După 175 de ani! Acesta e locul de veci al lui Ștefan Eminovici (1819-1848 sau 1849), unchiul Poetului Mihai Eminescu?
• O nouă cercetare eminescologică de amploare, ca mai întotdeauna, după consultările avute împreună, și apoi efectuate cu „vărul” Paul Ciornei, formidabil companion la cercetările efectuate în teren, încheiată cu o concluzie spectaculoasă, spunem noi…
• Părerea autorului este că, având în vedere bunele legături ale boierului Costache Balș cu țarul Rusiei (căruia îi era „consilier de curte și cavaler”) și pomenirea în Patericul rus a schitului Bălușești încă de pe vremea lui Nicolae I, e posibil ca tocmai călugărul Ștefan Eminovici  să fie cel care ținea legătura cu trimișii ierarhilor bisericești de la Moscova. Nu au fost elucidat ce e cu zvonurile auzite din două surse, potrivit cărora o biserică sau un schit din vecinătatea Sălăgeniului ar fi fost pe vremuri înghițită de pământ și dacă nu cumva era vorba chiar despre străvechiul schit de la Bălușești. Mai sunt încă destule teme interesante care au legătură cu istoria Dumbrăveniului lui Costache Balș din vremea tatălui lui Eminescu…
• …Înrudirea familiei străbunicului patern al autorului, Ion Murariu, zis „gaftoneanul”, cu mama Poetului Eminescu, legătură nerevendicată vreodată, identificarea personajului Alexa Potloff-Donțu, bunicul Ralucăi, apoi găsirea mormintelor aparținând  Harietei, bunicului Poetului, Vasile Eminovici, principesei Ralu Callimachi, decriptarea plăcilor funerare de la Biserica Vovidenia, găsirea locului de naștere al lui Costache Ioanid, apoi dezlegarea enigmei numelui de Iordache Eminovici de pe monument, construirea mai multor simboluri memoriale, tipărirea a zece cărți, implicarea în organizarea de activități culturale, apoi reamintim și compunerea celui mai lung poem unitar din literatura română, inițiativa creării medaliei, imnului și evenimentului Steaua Nordului (transfigurare poetică a ,,Luceafărului” eminescian) împreună cu Mihai Cornaci, cu regretatul dr. Gică Marițanu și multe-multe alte preocupări… 
• În linii mari, aceste realizări au fost cunoscute de către d-l acad. Mihai Cimpoi, d-l acad. Eugen Simion, d-l acad. prof. Cristian Petru Bălan, d-l prof. dr. Dan Toma Dulciu, d-l prof. dr. Dumitru Borțun și mulți alții. 
• …Prof. univ. dr. Dan Toma Dulciu: ,,…bucurie infinită pentru tot ceea ce ați realizat,  pentru Dăruirea, Munca, Generozitatea cu care slujiți lumina culturii române!”
• …Prof. univ. dr. Dumitru Borțun: ,,…continuarea firească a unei vieți excepționale, dedicate conservării și transmiterii spiritualității românești. Domnul DOREL MIHAI GAFTONEANU este și un creator de spiritualitate, și un promotor al memoriei culturale, fără de care un popor nu mai știe cine este, de unde vine și încotro ar putea să meargă. Trebuie să omagiem acest om pentru contribuția avută de-a lungul întregii activități la promovarea culturii române și a identității naționale românești.  A făcut-o cu hărnicie și modestie, cu talent și înțelepciune, prin opera sa literară, prin rezultatele muncii sale de cercetător, prin activismul său cultural, în care ridicarea de monumente se împletește cu publicistica și cu organizarea de evenimente. Să-i mulțumim! Să-i urăm sănătate și putere de muncă pentru mulți ani de acum încolo!”
• …Acad. prof. Cristian Petru Balan: ,,…după ce am citit mai multe dintre lucrările scriitorului D.M. Gaftoneanu, am ajuns la convingerea că am de-a face cu un cercetător pasionat și harnic care reușește să ne surprinda întotdeauna cu informații de înaltă calitate care vor rămâne.”
• …Să-i dăm cuvântul autorului de carte, D.M. Gaftoneanu… În perioada ultimilor zece ani, fără vreo susținere notabilă, mi-am propus, printre altele, abordarea a nu mai puțin de 15 teme predominant eminescologice de cercetare- arhive, bibliotecă, muzeu și teren, într-un areal format din tot atâtea localități/zone (simplă coincidență!) aparținând județelor învecinate Botoșani și Suceava (Botoșani, Bursuceni/Corocăiești, Dumbrăveni/Salcea/Sălăgeni, Sarafinești/Corni, Joldești, Bănești/Stamate/Fântânele, Brehuiești/Vlădeni, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Stâncești, Zvoriștea, Călinești-Cuparencu, Răuseni).
• Întreaga activitate, extrem de spectaculoasă, a avut ca rezultat strângerea unui volum uriaș de informații, unele destul de incomode, majoritatea nepublicate, în cel mai consistent demers investigativ (în mare parte, unul eminescologic) al unui botoșănean din ultimii 50 de ani, zic eu, cam de pe la I.D. Marin încoace. 
• Am ținut legătura cu d-l acad. Mihai Cimpoi, d-l acad. Eugen Simion, d-l acad. prof. Cristian Petru Bălan, d-l prof. dr. Dan Toma Dulciu, d-l prof. dr. Dumitru Borțun, cărora le rămân profund recunoscător pentru amabilitate.
• Faptul că niciodată nu am putut avea un dialog civilizat și la subiect cu vreuna dintre instituțiile locale de cultură s-a datorat faptului că nimeni nu mai credea că nu se cunoaște absolut totul despre familia Poetului și că ar fi curată pierdere de vreme să mai căutăm, de n-or mai fi fost și alte (re)sentimente, cu atât mai mult cu cât în percepția unor aventurieri deschizători de orizonturi culturale pe nisipuri mișcătoare, Marele Eminescu devine din ce în ce mai desuet. 
• Nu pot să nu amintesc că, în atmosfera tradițional nemeritocratică, ostilă a Botoșaniului, nu am reușit să devin măcar un modest colaborator voluntar din pasiune, adică fără să fiu plătit, al Memorialului de la Ipotești, datorită influenței nefaste a lipsei de experiență și a orgoliilor în exces, apoi „bunelor intenții” ale unora dintre așa-zișii scriitori care și-au tot exprimat părerea prin diverse publicații fără să aibă necesarele cunoștințe asupra subiectelor tratate. Astea fiind de acum chestiuni specifice unui trecut negru cu extensii în controversele perene ale Botoșaniului nostru, care deseori și-a tratat cu indiferență oamenii care îi puteau fi cumva de folos, asupra acestui subiect nu îmi mai propun să mă mai aplec… 
• Menționăm sumar unele dintre temele abordate:
• –identificarea străbunicului matern al copiilor din familia Eminovici, personajul Alexa Potloff-Donțu, menționat de către biograful familiei Eminovici, Matei Eminescu, în scrisorile către magistratul Corneliu Botez. Subliniez numele Donțu, un personaj considerat de către unii dintre cercetători ca fiind inexistent și inventat de către ofițerul Matei Eminescu din considerente personale de imagine- de a fi perceput ca descendent direct al elitei militare a nobililor ruși din sec. al XIX-lea. 
• Coroborând informațiile bazate pe documente istorice, o mare surpriză, concluzia mea fără dubii este că vorbim despre una și aceeași persoană cu bunicul Alexa(ndru) al străbunicului meu patern de la Cătămărești – Ipotești – Botoșani, Ion Murariu-Gaftoneanu (1826-1917), acesta din urmă fiind proprietar de moară pe Pârâul Luncii (fir de apă pomenit de către I.D. Marin) la Balta Murăreștilor (aproape de Memorial) pe vremea adolescenței Poetului, clopotar, paracliser al bisericuței din Ipotești, apoi prim consilier local al comunei Cucorăni, menționat în zeci de acte și împuternicit în relațiile cu autoritățile. În plan secundar, am fost interesat și de strângerea de date referitoare la presupusul (accentuez, presupusul) copil natural al Poetului Eminescu cu nepoata străbunicului meu, Ileana Murariu, pe numele lui, Mihail-Ilie I. Lăzăreanu, conform registrelor de arhivă, de cimitir și afirmațiilor acestuia și ale avocatului Dumitru Mănăstireanu;
• –recunoașterea crângului, dumbrăvii (cu prisaca lui Donțu) de-a stânga Siretului (încă există după 200 de ani!) vetrei istorice străvechi a satului Bursuceni, sat consemnat în uricul (decret domnesc) lui Ștefan cel Mare cu moara lui Știbor și migrația satului de-a lungul apei Siretului- „colonie”, „luncă”, „hățaș”, „bahnă”, „la ghioluri”- până la așezarea pe actualul amplasament, cel al teraselor cu heleșteul și cu izvoarele; studierea documentației și a hărților primite de la Biblioteca Națională a României referitoare la cumpărarea unei părți din sat de către boierul Alecu Balș din Dumbrăveni de la urmașii familiei Carp;
• –studierea, împreună cu ruda mea Paul Ciornei de la Bursuceni (bunicul lui matern era fiul cel mare al bunicului meu patern) a povestirii neamului nostru și a satului natal Bursuceni, narațiune auzită undeva în copilărie și ridicarea unui simbol memorial pentru părinții mei, cei de la care știam istorioarele menționate, respectiv căutarea strămoșilor paterni și materni ai familiei noastre până pe la a șaptea spiță a neamului. Subliniez  faptul că informațiile proveneau pe linie paternă de la străbunicul meu, Ion Murariu-Gaftoneanu, dintr-o perioadă de o jumătate de veac (1850-1900) în care numele Poetului Mihai Eminescu era cunoscut doar în restrânsul cerc al oamenilor de cultură din Botoșani, Iași, București.
• …Cartea de față reprezintă un modest omagiu adus satului natal al autorului, Bursuceni, aflat astăzi în comuna Verești, jud. Suceava, sat atestat documentar de peste cinci veacuri și jumătate, altădată unul dintre cele douăsprezece sate ale moșiei de la Dumbrăveni a familiei boierilor Balș, acolo unde sunt cunoscute repere ale trecerii prin zonă decenii la rând a administratorului Gh. Eminovici- menționăm ca reper documentat anul 1867, foarte posibil și anii 1833  și 1848…
•      Așteptăm cu interes apariția acestui interesant volum, rezultat meritat al unei munci titanice de studiere, căutare și cercetare, desfășurată cu dăruire și interes din partea domnului Dorel Mihai Gaftoneanu, un intelectual dăruit acestui scop, pentru cunoașterea trecutului nostru istoric, social și cultural. Multă putere de muncă și sănătate, pentru a continua drumul ales și a ne bucura cu noi descoperiri și lucrări interesante, în folosul tuturor botoșănenilor!
• Nicolae Iosub, 10 februarie 2025, Botoșani