ERA UN SFETNIC BUN

          Cu speranța că iarna nu se mai întoarce

          Mugurii s-au înfășat în scutece,

          Pământul reavăn cu buze palide zâmbește,

          Grădina potopită de flori se trezește.

          În crângul proaspăt înverzit m-ai așteptat,

          Peste ierburile de smarald ai călcat,

          Cu raze de soare și cu lumină te-ai spălat,

          Pe buzele arse setea iubirii s-așezat.

          Erai o ființă însetată de tandrețe

          O tânără de o rară frumusețe,

          Cu înfățișare divină mereu surâzând

          Un înger îmbrăcat într-un alb veșmânt.

          Sufletul tău îl simțeam în mine palpitând

          Ca frunzele copacilor din codru tremurând,

          Ochii tăi albaștri mă lăsau în ei să pătrund,

          Pentru a fi cu tine, cu fiecare gând.

          Din inima ta sorbeam gândurile bune

          Și le răspândeam în întreaga lume,

          Pentru mine erai o fată atrăgătoare,
Un sfetnic bun, o colaboratoare.