Parva în opera lui Liviu Rebreanu

          În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva  este locul de naștere al lui Apostol Bologa,  localitate  pe care Liviu Rebreanu o ridică la rang de ,,târgușor” de pe Valea Someșului Mare. Ea reprezintă pentru protagonist spațiul inocenței, al credinței originare, precum  și universul valorilor tradiționale, aflat în contrast puternic cu brutalitatea și absurdul frontului din primul război mondial. În realitate, Parva este o comună din județul Bistrița-Năsăud, situată pe Valea Rebrei, o veche așezare grănicerească, care prin importantele sale transformări economico-sociale tinde să atingă astăzi atributele comunității  urbane descrise de inegalabilul nostru scriitor.

          Deși localitatea nu beneficiază de pagini întregi de descriere geografică brută, precum Pripasul lui Ion sau Maierul copilăriei lui Rebreanu, ea prinde contur prin ochii lui Apostol Bologa în momentele sale de cumpănă. Fragmentele cheie din operă înfățișează casa părintească aflată vis-a-vis de biserică, amintirile legate de sfaturile morale ale tatălui său și momentele de liniște sufletească trăite în timpul concediului la Parva : Casa lor din Parva, mare, cu etaj, zidită de bătrânul Bologa pe un delușor, în mijlocul unei grădini pline cu pomi roditori, era mereu plină de o liniște caldă și evlavioasă. […] Sub cerul albastru al Parvei, viața curgea domol, ca o rugăciune de seară în gura unui copil.”

           Această descriere reflectă statutul social de intelectual al familiei  (tatăl fiind legendarul avocat Iosif Bologa), dar și rigiditatea morală în care a fost crescut Apostol. În Cartea Întâi (Capitolul 2), când este evocată copilăria lui Apostol, Parva este descrisă prin prisma atmosferei sale tihnite, unde viața curge monoton. Un element arhitectural tipic al zonei, un pridvor de lemn uscat unde personajul își petrecea momentele de reflexie în copilărie și tinerețe. În curtea casei, chiar în dreptul cerdacului, străjuiesc nucii mari sădiți în ziua nașterii lui, element simbolic ce leagă biologic și spiritual destinul personajului pe pământul natal. Casa familiei Bologa era amplasată strategic ,,chiar peste drum de biserică”. Această proximitate vizuală și fizică întărește prezența sacrului și educația  profund religioasă primită de Apostol de la mama sa, doamna Maria. 

         Micul Apostol crescu în Parva într-o atmosferă de evlavie mistică. Casa lor era ca o biserică mică. […] De câte ori clopotele bisericii din Parva sunau de vecernie sau de liturghie, copilul simțea un fior ciudat în suflet, ca și când Dumnezeu Însuși l-ar fi strigat pe nume”.

       Din pridvor, printre crengile nucilor, privirea dădea direct spre mormântul tatălui său. Numele lui Iosif Bologa ,,săpat cu slove aurite, se deosebea din depărtare”, funcționând ca o busolă permanentă. 

          Viața scurtă a personajului principal este urmărită de autor încă din anii de școală la Parva, apoi la Năsăud. Ea este configurată în text mai degrabă prin detalii fragmentare și, mai ales, prin atmosfera psihologică și spirituală pe care o generează în conștiința protagonistului   În capitolele care redau viața de dinaintea războiului, Parva este descrisă prin prisma ,,balurilor filantropice” de duminică, a  orgoliilor mărunte, a logodnei cu Marta și rivalitatea cu alți tineri din protipendada locală. În esență, Parva din ,,Pădurea spânzuraților” nu este doar  un decor geografic realist, ci devine ,,acasă”- protecția pură a conștiinței lui Bologa, singurul loc unde sufletul lui își găsea, pe aripi de vis, adevărata pace și identitate. Spațiul este strâns legat de doina soldatului Petre (ordonanța lui Bologa ), originar din Parva, care îi trezește protagonistului pe front ,,șiraguri de amintiri ”, transformând Parva într-un simbol al liniștii absolute, în contrast puternic cu haosul și suferințele războiului. 

          După ce este rănit pe front și primește o permisie, Apostol se întoarce acasă. Descrierea surprinde trecerea de la zgomotul războiului la liniștea patriarhală a satului, o liniște care însă îl apasă, deoarece conștiința lui este deja zdruncinată de executarea lui Svoboda:

         „Parva i se păru neschimbată, cu casele ei albe ascunse printre grădini, dar în ochii oamenilor pe care îi întâlnea pe uliță citea aceeași îngrijorare mută care stăpânea întreaga țară din cauza războiului. Satul lui nu mai era un refugiu absolut, ci o prelungire a aceleiași suferințe. Acu, după moartea tatălui său, casa i se păru mai mare, dar mai goală și mai tristă. Mama lui, îmbrăcată în haine de doliu, plângea mereu…”

         Un pasaj cheie este cel în care Apostol revine în camera tatălui său, unde își amintește de testamentul moral lăsat de acesta („Să-ți faci datoria totdeauna și nu uita niciodată că ești român!”).  În Cartea Întâi (Capitolul 2), când este evocată copilăria lui Apostol, Parva este descrisă prin prisma atmosferei sale tihnite, unde viața curge monoton: „În biroul tatălui său din casa din Parva, unde lucrurile rămăseseră neatinse, ca într-un muzeu al trecutului, Apostol simți din nou povara numelui pe care îl purta. Privi pe fereastră spre ulița satului unde treceau carele cu boi, încet, în aceeași rânduială străveche, în timp ce în sufletul lui totul se prăbușea.”

        De multe ori, Parva nu este descrisă direct, ci este evocată ca o imagine mentală, un refugiu idilic spre care Apostol tânjește atunci când se află în tranșee: „Gândul lui Apostol fugea mereu spre Parva, spre liniștea de acolo, unde mama lui se ruga probabil pentru el în clipa aceea. Își închipuia Valea Someșului, munții acoperiți de păduri de brad unde zăpada cădea curată, fără să fie întinată de sânge și de noroiul tranșeelor.”

           Numele satului, Parva este de origine latină și înseamnă mic, mică, sărac, sărăcuț sau neînsemnat, provenind din celebra expresie rostită de împăratul austriac Iosif al II-lea cu prilejul vizitei sale pe Valea Someșului, în 1773 : ,,Salve parva nepos Romuli”, având și alte variante, dar cu același înțeles. În economia romanului, această „mică” așezare concentrează întreaga esență a pământului natal românesc. Este vatra de care Apostol Bologa încearcă cu disperare să nu se dezrădăcineze și refuză să lupte împotriva propriului neam pe frontul din Ardeal.
    Prin acest roman, Liviu Rebreanu a scos Parva din anonimat și a trecut-o pe harta itinerarului său literar.

Mircea Daroși