Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Al.Florin Țene
Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr  între realitate și poveste

Primit pentru publicare: 30 Ian 2020
Autor: Lucia BIBARȚ,    Președintele  Ligii Scriitorilor – filiala Arad
Publicat: 31 Ian. 2020
© Lucia Bibarț, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Al.Florin Țene
Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr  între realitate și poveste     

Există ființe care prin anduranța la suferință, prin  lupta și chiar jertfa de sine  pentru o idee, pentru un ideal, sunt comparate cu sfinții, numite, tratate chiar, ca sfinți.
Dar există sfinți ?Cine sunt ei ?
Există. Sunt  creaturi divine, spunem, pe care nu le putem cuprinde.

De unde provin acestea?
Din oameni, răspundem,  luând în calcul convingerea și porunca părintelui Arsenie Boca: ”nașteți sfinți!” Și completăm răspunsul la întrebarea noastră:  sființii sunt născuți de  oameni, iar oamenii se sfințesc  eliberându-se de condiția dată, devenind  ai lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se.

Judecând lumește, sfinții  sunt ființe trăitoare întru spiritualitate, pentru care binefacerile pământești sunt nesemnificative,  trecătoare și iluzorii. Pentru ei  mundanul are valoarea clipei și, contrar aparenței, agoniselile lumești sunt fără consistență  comparativ cu cele ale eternității creștine. Pare neverosimil că  sfinții au fost / sunt totuși și oameni.  Că își  consumă  viața pământească  lângă noi, conectați la  divin oricare ar fi riscurile.

„…A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect. Sfântul are forța de coeziune a pietrei. (Petre Țutea)
Cărei perioade aparțin sfinții? Sunt ei azi umblători printre noi?
Sfinții nu au timp, ei aparțin Timpului și sunt deasupra lui. De aceea, sfințenia lor ne poate atinge pe noi cei care vorbim astăzi despre ei, deși au atins civilizații demult apuse. Prin ”atins”  înțelegem: impresionat,  influențat existențe, comunități, popoare, vremuri, epoci, mărturisind credința hristică în numele căreia au venit.
Pot trăi  sfinți într-un regim totalitar  comunist,  când credința e dezrădăcinată din sufletul oamenilor, interzisă și  astupată cu pretinsele realizări ale omului de tip nou, ”cetățean  demn al societății românești multilateral dezvoltate”?

Se pare că restriștile istoriei le forțează manifestarea.
Pentru a-i  ”cuminți” sistemul totalitar a recurs la încarcerarea  și reeducarea sfinților în închisorile, ”regimului criminal comunist”, după expresia dlui Al. Florin Țene, Președintele Ligii Naționale a  Scriitorilor din România.

În  preocuparea noastră măruntă de-a tria, de-a aplica etichete și de-a organiza ca să ne fie mai simplu, am putea – firește, fără pretenția de-a le impune! – ”contabiliza”  două mari categorii de sfinți.

Primei categorii îi aparțin fețele mănăstirești și  bisericești:  monahi, ierarhi, preoți, oastea cea ”oficială” a Domnului.  Aceștia  sunt mărturisitorii sau mucenicii lui Hristos,  suferitorii ”legitimi”  pentru credința lor. ”Legitimi” pentru că aparțin oștirii oficiale, instituționalizate și deci formați în spiritul dăruirii pentru credință. Întâii chemați în apărarea ei.

Din rândul slujbașilor bisericilor și ai mănăstirilor  o parte a suferitorilor au fost  canonizați, iar altă parte  încă așteaptă să fie.
Aici se cuvine să amintim câteva nume, dintr-un lung și neepuizat șir . Toți importanți.

Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu, Daniil de la Rarău, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Chiuș, Ilie Lăcătușu, Sofian Boghiu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu, Nicolae Steinhardt, Iuliu Hossu…și mulți alții.

Cealaltă categorie de sfinți, mărturisitori și ucenici din afara oastei ”oficiale”  a Domnului, este a  laicilor, reprezentată de oameni de cultură, oameni de  diverse profesii sau  mari anonimi. Aceștia, chiar dacă nu au cu toții recunoașterea statului sau a clerului,  beneficiază de aprecierea – unii de  venerația! – mentalului colectiv, fiind  prețuiți potrivit sacrificiului lor.
Din această a doua categorie de sfinți face parte Radu Gyr, poetul credinței ortodoxe, personajul cărții scriitorului Al. Florin Țene.
Dar, mai întâi,  să înțelegem  sau să ne reamintim în ce condiții trăiau întemnițații, sfinții despre care vorbim.

”…regim de teroare, cu percheziţii,
suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în
cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele Celularului.
Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult,
punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai
periculoşi deţinuţi.” (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)

Alături de Gyr îi vom așeza pe cei care de pe pozițiile lor de intelectuali sau de  oameni simpli au oferit  un model exceptional de raportare la credință,   la neam, în condiții de mare cumpănă pentru România, asumându-și  eroismul  căii alease.
Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Petre Țuțea, Constantin Noica,  Ioan Ioanide, Paul Goma, Virgil Ierunca, Marcel Petrișor, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Paleologu, Gheorhghe Ursu și mulți, mulți alții.

Romanul  dlui Țene, Întoarcerea din cruciadă –  viața poetului Radu Gyr  între realitate și poveste,  este numit după titlul uneia dintre poeziile glorioase ale lui Rady Gyr.

Sfințenia și  macularea sunt cele două coordonate ale romanului.
În cartea dlui Al. Florin Țene, ca cititori, vom oscila între cele două ipostaze ale vieții poetului Radu Gyr – un sfânt al închisorilor și un  om aproape obișnuit.
Biografic, dar și cu adaos de ficțiune, atât cât să răspundă nevoii autorului de-al accesibiliza pe poet, romanul este ca o rugăciune binefăcătoare, o rugăciune coborâtă din pacea cerului în tenebrele bicisnice ale bestialității umane, cea a realității concentraționare comuniste românești.

Pe cât de lină și înaltă este trăirea  eroului în apropiere credinței, înaltă până la atomizarea și dispariția umorilor omenești, pe atât de spurcate și diabolice sunt mecanismele umilirii pe care le suportă în celulă omul – Gyr  din partea semenilor   său.
„Şi, după ce te bat, dacă leşini, iau o căldare de apă, te
stropesc ca să-ţi revii şi continuă… Apoi, te trimit la tinetă şi
acolo, lângă hârdăul cu necesităţi, zvârle o cârpă udă pe care te
pun să alergi. E ca şi când ai călca pe sticlă. Din cauza bătăii,
hainele sunt lipite de tine, eşti amorţit şi te pun să stai «în
poziţie». Adică să stai pe marginea patului, cu mâinile pe
picioare, să priveşti în jos, să nu mişti, să nu te uiţi în stânga şi-n
dreapta. Ce diabolică născocire! Iar aceasta este definiţia
absolută a infernului, aşa arată lumea fără Dumnezeu.” (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)

Poetul Radu Gyr este prezentat în cele mai firești ipostaze omenești, de la naștere și până la apus. Din pruncie, până la moarte.
Născut într-o familie iubitoare, el este crescut  în respectul față de tradiție, credință, țară, cultură. Ca matur, apoi ca  bătrân, rămâne  la fel de curat precum s-a născut. Dacă ipostazele casnice, lumești,  ne apropie de  personajul principal prin găsirea  similitudinilor, ipostaza de trăitor al credinței până la jertfelnicie, îl îndepărtează pe eroul cărții de comun, de noi implicit și-l transformă într-o personalitate  remarcabilă, în  sfânt.
În ce constă sfințenia eroului Radu Gyr din romanul dlui Al. Florin Țene?  A lui Radu Gyr și a multor  întemnițați  asemenea lui.
În puterea de a contracara creștin și poetic umilirea ființei umane. Umilința coboară până la cel mai de jos nivel: nerespectarea condițiilor minime de supraviețuire, de igienă și hrană, modul de adresabilitate,  modul de a dispune josnic de cei încarcerați,  de a-i trata cu dispreț și cu superioritatea forței. Cine erau umilitorii? Inși grobieni, primari,  scursori ale societății, împinse doar de instinctul de-a se căpătui într-un regim nou ce permitea asta, având ca recomandare violența și criminalitatea:
”Îmi pare rău că nu te pot omorî ! aș fi avut o mare plăcere să te ciurui cu câteva gloanțe. De alaltăieri n-am mai tras…” (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)
Îndurarea  jignirilor, batjocurelor, schingiuirilor,  a amenințărilor  necontenite cu moartea, se transformă la Radu Gyr în  rugă poetică.
„Doamne, fă din umilință / pod de aur, pod înalt.
Și din lacrimă, velință, / ca pe-un pat adânc și cald.” (…)
Rezistența se confruntă cu nesiguranța continuă, cu suferința fizică și sufletească, cu  obligația de-a  abdica  de la crezurile  creștin, poetic, patriotic, uman. Amenințarea  cu osândirea familiei, cu omorârea altor sute de nevinovați, de nu te  supuneai  politicii bolnave și nu te deziceai de idealuri, erau  constante  ale  ”tratamentului” sfinților închisorilor.
”Am acceptat să
dau o declaraţie la Aiud prin care să îmi reneg trecutul şi opera.
A trebuit să o fac în termenii dictaţi de securişti. Doream să-i
eliberez pe colegii de temniţă de mustrările de conştiinţă şi să
fie liberi… Liberi într-o temniţă mai mare: România ocupată de
comunişti…” (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)

Ion Caraion, Nichifor Crainic, Dinu Pillat, Traian Dorz, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania.Toți și mulți alții mântuiți prin credință.
Ca indivizi cârtitori ne-am putea  lăsa  pătrunși de îndoială și în  neputința noastră de tină,  să punem piedici desprinderii de meschin a acestui soi aparte de oameni. Ba chiar să le  legăm câteva cărămizi de aripi, ca să nu se înalțe. Să ne  întrebăm  răutăcios: care oare sunt ”secretele” acestora și  ce anume le-a transformat rezistența de carne într-una de granit, un trup ca un sac de oase, într-unul de moaște?
Răspunsul  ni-l dau ei: credința.
”-  Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui.
M-am pipăit. Și pe mainile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.” (Radu Gyr – Iisus în celulă)

”…și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb : – Tu ești? Și umbra spune : – Sânt.”( Radu Gyr – Întrebare)

Ne-am permite să mai adăugăm un ”secret” al  întemnițaților la cel deja ”divulgat”: poezia. E  cazul eroului cărții dlui Țene. Poezia există și ea ca un soi de credință păgână, dar care în codițiile întâlnirii cu fiorul mistic are toate șansele să se curețe de pământesc și să urce spre Dumnezeu, purificându-se.
Cum reușeau scriitorii să consemneze, să rețină versuri, citate, ziceri într-un univers concentraționar fără creion și hârtie, este un mister, un miracol care le este dat doar cei aleși. Ca Radu Gyr.
”Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon.
Fiind alb, mi-l închipui hârtia mea. Acolo, în faţa ochilor, scriu
versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa, strofă cu strofă,
până termin poezia. Când ies afară, la plimbare, îl iau pe unul
dintre voi şi-i spun poezia făcută în camera.(…) Scrise pe câte un crâmpei de geam, pe o plăcuță de lemn
prețuită ca un tezaur sau pe curelele pantalonilor, peste care se
aplica cu studiată pricepere un strat de săpun, poeziile bardului
craiovean au fost memorate de mii de osândiți.” (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)

Scriitorul Al. Florin Țene a fost  ”favorizat” în scrierea cărții sale  alegând un ”aliat” exceptional, cu un destin tragic și minunat. Pentru că viața poetului Gyr s-a mistuit ca o torță și-a degajat energie generatoare de cuvinte. Cuvintele cărții.
Meritul scriitorului este acela de-aș fi făcut personajul  veridic. Nu numai ca poet, ci și ca om. Autorul  l-a  înzestrat cu nevoia acută de dreptate, cu dragoste de cultură, de neam și de țară. Aceste atribute  îl salvează pe Gyr și-l absolvă de vina inevitabilelor alegeri greșite pe care le  recunoaște și le pune la îndoială el însuși:
”…poate, uneori greşim tocmai în
credinţele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va
vedea unde am greşit şi unde nu.” (”Întooarcerea …”  Al.Florin Țene) –
susține Radu Gyr.

Chiar cutezanța de a se pune pe sine  la îndoială, firescul punerii și durerea onestă  transmisă  prin   îndoială fac din eroul romanului  ”Întoarcerea …”  unul adevărat.
”…Radu Gyr era egal. Spiritul lui era atât de viu, energia lui
lăuntrică atât de covârșitoare, încât pentru noi toți reprezenta un
miracol. Nu discuta despre suferințele lui decât atunci când îl
depășeau și numai pentru a se scuza”. (”Întoarcerea …”  Al.Florin Țene)

Sfințenia nu are culoare politică, nici sex, nici nu e sectară, nici nu e corectă politic! Nu  răspunde niciuneia dintre formalismele noastre meschine. Ea se construiește pe conștiință, pe curățenie sufletească și pe fapte. Ea este sau nu este! Sfinții, asemeni lui  Radu GYR,  nu așteaptă legitimațiile conferite de noi, nevrednicii. Ei sunt!
Indiferent de poziția noastră.