ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Al. Florin ȚENE

Aşteptare

Ograda cu nuc sub ceaţă plutind,
Mic voievodat la marginea Oltului,
Primăvara în roua căzută din frunze,
Case din lemn îşi spală ferestrele,
Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.
Când trifoiul decide vara,
Când pentru răcirea fontelor solare
De la brâul zilei
Mama aduce apă de la fântână
În cumpenele doniţelor de fag,
Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,
Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt
Care merge spre casa
Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele,
Găteşte sub cumpăna zilei
Pentru întoarcerea mea abia licărind,
Un dor al ei.
II
Şi seminţele trec în neştire peste artătură
Şi-n neştire brazdele rămân grele,
Iar pâinea a crescut peste mejdină,
Mirosind a ploaie măruntă.
Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui,
Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.
Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări
Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor deşteptări.
III
Tata despică inima nucului,
Tata despică inima mielului
Şi focul umple ograda de umbre,
Focul mielului se varsă-n pământ.
Tata se aşează în capul mesei cu toată livada,
Împărţindu-ne din feliile inimii
Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos,
Şi sevele nucului se preling în brazdă,
Răcorindu-ne explozia verii din piepturi.
În micul voievodat de la marginea râului
Seninul are la rădăcină fântâna,
Frunzele legănându-se mă cheamă
Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.
Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei
Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci
Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor,
Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei
Copil
Ca mine în rugăciunile mamei.
IV
Coloane de dealuri cu ferestre,
Satul ca o licărire suie,
Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă
Sub soare via îşi fierbe mustul
Şi Oltul macină în turbine lumina,
Mama tot mai aduce răcoarea fântânii,
Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă,
Tata ciopleşte carul
Pentru întoarcerea mea acasă.