ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Ian. 2018
Evocare de Marin IFRIM
Publicat: 04 Ian. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Charisma doctorului Valeriu Bistriceanu

Uneori dr. Valeriu Bistriceanu mă suna la telefon și mă invita la câte o bere. Erau minutele sale de respirație, erau relaxările de medic după o zi de consultat pacienții.Vorbeam și despre proiectul său cultural. Alteori mă invita la cabinetul său situat vizavi de Primăria Buzău, la câțiva metri, peste drum, cum se spune. Sala de așteptare nu era niciodată goală, mereu erau așezați pe scaune câțiva pacienți așteptând să le vină rândul la consult. Când mă vedea, asistenta acestuia, o femeie de o hărnicie profesională punctuală, doamna Ion, îmi spunea să intru în cabinet. Îmi era tare jenă de pacienții din jur. Intram și îi spuneam de la început că nu pot sta decât un minut, cel mult două, pentru că, în fața clădirii, mă așteaptă domnul profesor Stelian Grigore. Îi lăsam câte o carte sau vreo revistă și încercam să plec. Mă ruga să iau loc pe unul din cele două scaune din fața biroului său. Dincolo, în camera pentru consultații, avea câte un pacient întins pe pat. În fața sa, pe scaun era alt pacient. Schimbam câteva vorbe esențiale și mă retrăgeam grăbit. Într-o zi, invocând faptul că mă așteaptă domnul Grigore, m-a rugat să mă duc și să-l aduc și pe el în cabinet. Noroc că domnul Grigore chiar era la intrare! Într-o altă zi, acum vreo 3 ani, cu trei zile înainte de Crăciun, m-a sunat și m-a întrebat ce-mi mai face ”feciorul”, adică fiul meu Valeriu, cel botezat de familia dr. Anca și dr. Valeriu Bistriceanu, și ne-a invitat pe amândoi la cabinetul său medical. A doua zi am fost acolo. Dr. Valeriu Bistriceanu se mișca repede, avea intuiții, avea idei spontane care te uluiau. Ne-a lăsat un minut în cabinet, a vorbit cu un pacient și a venit din nou lângă noi vorbind cu fiul meu, foarte subtil, pedagogic. În sala de așteptare erau, ca de obicei pacienți. După vreo 5 minute a venit cel cu care vorbise mai devreme. Am câteva poze cu acest moment fabulos. Nu le găsesc acum. Aveam senzația că doctorul și pacientul conspiră. La un moment dat, nu știu cum și nici de unde, dr. Bistriceanu apare cu un fes de Moș Crăciun pe cap. I-a dat fiului meu cadoul și am plecat imediat cu gândul că deranjăm pacienții. Nu era chiar așa. Mai târziu am constatat cât de mult îl prețuiau cei din ”parohia” sa, ca să zic așa. Unii dintre ei aveau o răbdare de fier, erau în stare să aștepte și câte 5 ore. Și ce frumos le vorbea, cum îi încuraja! Avea charismă!